Young adult, am luat-o inițial pentru fiică-mea, dar pentru că am văzut că se chinuia să o termine, citind-o mai mult din reflex decât cu entuziasm, am zis, ok, hai sa văd despre ce e vorba.

Bun, comunitate ușor deplasată în care fundația Ghilda setează regulile socio-politice și stabilește trendul pentru ceea ce este moral acceptabil. Astfel, societatea este împărțită în două caste: persoane “normale”, etice, umane și “defecții”, cei care au săvârșit o “crimă” împotriva moravurilor sociale. Ilegalitățile pot fi vaste: minciună, furt, înșelăciune, avort, abandonul familiei, comportamente deviante etc. Orice era considerat ieșit din sfera acceptată social conform normelor stabilite de Ghilda, va fi înfierat cu litera D și exclus din societate.

Celestine are 17 ani și este combinată cu Art, fiul lui Bosco, fondatorul Ghildei. Într-un moment în care Celestine se încăpățânează să ofere în autobuz locul unui bătrân “defect”, este reclamată și încarcerată până la procesul menit să analizeze și să pedepsească în consecință nesupunerea și asocierea eronată cu o paria a societății.

Găsită vinovată, Celestine este înfierată de 6 ori (cea mai mare pedeapsă aplicată vreodată) și i se interzice orice trai normal de acum înainte. Nu are voie sa frecventeze locuri unde persoanele normale își desfășoară activitățile, nu are voie sa ajungă acasă mai târziu de ora 23.00, nu are dreptul la mâncare normală, ci doar câteva alimente de bază, fără alcool sau tutun, fără asociere cu alți defecți pentru a preveni o posibilă revoltă.

Abandonată de toți, Celestine găsește în sufletul ei puterea de a riposta și de a găsi o cale de a zgudui sistemul din temelii.

Cartea are aventură și happy-end. Nu e atractivă pentru cititorii maturi, obișnuiți cu intrigi ceva mai inteligente și personaje cu trăiri intense, dar pentru adolescenți poate fi o lectură captivantă. Recunosc, am citit-o uneori pe diagonală și m-am bucurat că s-a terminat, dar repet, nu lectura în sine a fost problema, ci vârsta la care am ales să o citesc.

Spor la citit și ne auzim curând!

Lasă un răspuns