Uneori pierdem foarte mult timp și energie purtând discuții revelatoare cu personaje cu care nu suntem pe aceeași lungime de undă. ne încăpățânăm să credem că dacă argumentele pe care le vom folosi pentru a ne susține cauza, vor fi din ce în ce mai bune și ancorate în realitate, vom reuși să transmitem către interlocutorul nostru mesajul pe care îl avem în minte, dar nu funcționează așa, din păcate.
Fiecare dintre noi avem setat un filtru prin care percep realitatea în funcție de experiențele noastre, educație și persoanele care de-a lungul timpului ne-au pus bazele principiilor cu care defilăm în prezent.
Ne frustrăm când ne dorim să purtăm discuții contra-argumentative dar proactive, pe teme precum moralitate, etică, politică, sociologie, religie, demografie, economie cu persoane a căror mentalitate procesează informațiile la un nivel rudimentar. La final ei se duc și se culcă, noi rămânem dezamăgiți că nu am reușit să punem bazele unui front comun.
Câși ani trebuie să treacă peste noi și câtă energie irosită în van până vom înțelege că uneori lucrurile trebuiesc lăsate fix așa cum sunt. De câte rateuri este nevoie până a identifica rapid în ce direcție va merge conversația astfel încât să o îndreptăm spre banalități cu care putem fi oarecum toți de acord, fără ca cineva să plece acasă cu senzația că se simte din ce în ce mai singur printre ceilalți?
Știți oamenii aceia despre care în secret sperați că dacă vor ieși în societate sau vor interacționa cu persoane din alte cercuri decât cel în care se învârt constant și care aparent nu le aduce niciun beneficiu pentru dezvoltarea lor, vă dezamăgesc crunt și când au ocazia să își dezvolte idei noi, să tatoneze și alt teren nou?
E fix aceeași tipologie cu cei care în loc să învețe ceva din propriile greșeli, ridică din umeri și spun așa a fost să fie! sau așa a vrut Dumnezeu…
Suntem frustrați și ne dorim să schimbăm lucruri, să ne fie mai bine, să realizăm lucruri pe care alții par să le obțină fără prea multă bătaie de cap, dar am vrea să o facem prin prisma unor mentalități și filtre limitate, comode, raportate la un cers strâns. Vrem rezultate diferite dar aplicând aceeași tehnică și când obosim de la eșecuri, clacăm nervos, apoi ne luăm o pauză de respiro ca să ne adunăm forțele pentru a proceda la fel, dar mai insistent, sperând să obținem alte rezultate.
Realitatea e că se poate progresa, dar acest lucru nu este posibil pentru marea masă a populației și nu, nu din cauza contextului sau a resurselor, ci din cauza unui filtru mental prin care aceștia aleg să vadă lucrurile.
Din ce în ce mai mult mi se pare pierdere de vreme să intri în detalii argumentative cu persoane care repetă în buclă aceeași mantră care le asigură statutul de victimă sau scuza perfectă pentru orice situație nefavorabilă. Dacă îmi spui că 1+1=5, extraordinar, ai dreptate, succes pe mai departe. Nu maivăd nimic interesant sau înălțător să încerc să îți înțeleg perspectiva sau să contribui la modul în care tu te pregătești să pui în aplicare ce ai planificat. Fă-ți de cap, nu are sens consumul de energie…
Văd tot mai des oameni ai căror preocupări se învârt în jurul propriei persoane. Au nevoie, vor, își doresc, merită. Dar nu dau nimic la schimb, nici măcar ceva din timpul sau energia de a înțelege cum funcționează lucrurile. Cu cât cunoștiințele sunt mai limitate, cu atât devin mai încrâncenați în versiunea lor. Nu știu de ce e așa, dar sunt convinși că e greșit sau că ei ar fi procedat diferit.
Eu știu că dacă doi oameni îți spun că ești beat, e timpul să mergi la culcare, dar dacă 10 oameni își spun că nu ai dreptate, te străduiești să îți găsești alt grup în care să pari informat și ancorat în realitate. Și cu cât ești mai slab în ceea ce privește capacitatea de a argumenta ceva, cu atât devii mai agresiv sau defensiv, pentru că realitatea nu are nicio importanță pentru tine, primează doar filtrul îngust prin care îți acorzi singur dreptate.
Photo credit Freepik