Ce înseamnă stare de bine? Bani, carieră, sănătate, familie, timp liber, hobby-uri, relații sociale semnificative? Ei bine, adevărul e undeva la mijloc, deoarece avem nevoie de măcar câte un pic din toate.
Societatea actuală înclină pârghia în două direcții – fie ți se vorbește de mediul profesional în care ești încurajat să excelezi pentru a obține confirmare, dezvoltare, beneficii materiale, poziție socială, recunoaștere – fie accentul se pune pe familie, sănătate, stare de bine. Cam dificil să le poți îmbina pe ambele.
De ce spun asta? Simplu. Cariera nu face casă bună cu timpul liber și energie pentru activități socio-profesionale, iar vibe-ul de relaxare și mantra care promovează un trai de viață sănătos nu se prea potrivește cu un salariu minim pe economie.
Avântul pe care îl ai la 20 de ani, proaspăt ieși de pe băncile facultății sau poate aflat în ipostaza de a da din coate pentru a compensa lipsa studiilor, scade de la deceniu la deceniu. Pentru că în timp ce te maturizezi și te dezvolți, realizezi că nu poți jongla cu toate și începi să devii mult mai selectiv când vine vorba de satisfacția personală.
Când faci fix ceea ce îți place (dar câți dintre noi ajung în acest punct?) lucrurile își mai schimbă din formă, dar drumul la a descoperi ceea ce îți place, ceea ce ți se potrivește și modul în care să faci rost de resursele necesare pentru a pune în practică acest lucru, adună sub o pălărie îngustă prea multe variabile care își găsesc cu dificultate locul potrivit.
Nu vei putea niciodată să faci performanță în strict 8 ore alocate jobului și cu darul de a te detașa de problemele de serviciu imediat ce ai ieșit pe ușă, iar stresul și frustrările acumulate în timp te fac să analizezi extrem de bine ce își dorești de fapt de la viață. Ce te face împlinit?
Le-am încercat pe toate, de la mega implicare, la fentat chiar și cele mai simple sarcini, de la munca bugetară la management corporatist, de la șef la propriul meu consiliu director, de la ONG la PFA și ca să zic așa, cred cu tărie că oamenii vor să fie liniștiți.
Vor să avanseze în carieră dacă este posibil, dar nu să piardă complet controlul asupra timpului liber. Vor să pună în aplicare idei faine dezbătute cu colegi capabili, dar nu în așa măsură încât aceste idei să le acapareze fiecare gând sau să îi aducă în starea de oboseală fizică și mentală care să nu le mai dea ocazia de a se relaxa la o bere cu prietenii, din cauza iritării resimțite pe fundal, a senzației că nu își găsesc locul sau a lipsei de interes față de subiectele vehiculate.
Ce înseamnă pentru mine împlinirea la momentul actual? Un salariu decent care să-mi permită și câteva mofturi, un program de bun simț care să-mi lase loc de filme, cărți, timp cu fiică-mea care crește incredibil de repede și de care nu apuc să mă bucur suficient (sau nu mai am câteodata disponibilitate mentală pentru a-i acorda atenția pe care o merită), un nivel de sănătate ok care să nu îmi impună restricții sau tratamente (cât timp o mai fi posibil) și timp în care să apuc să-mi bifez treburile casnice cu care sunt adesea în urmă și care îmi crează uneori un disconfort fantastic.
Vreau să mă pot bucura de activități retarde fără să simt constant presiunea lui nu e timp de așa ceva și să îmi aloc momente în care să îmi folosesc abilitățile sau să îmi dezvolt anumite capacități în sfere noi, de interes personal.
Și da, poate asta e mai mult o mentalitate pe care o au majoritatea persoanelor cu venituri medii și peste medii din afara granițelor României, pentru că la noi cumva, aceste gânduri ne aruncă în categoria dedicată persoanelor lipsite de ambiții, comode sau indecise.
De curând am avut din nou ocazia să îmi petrec timpul cu câteva rude prin alianță care locuiesc de ani buni în Canada și stilul lor de viață este departe de a fi modest. Dar ce au ei și cel mai probabil noi nu vom avea niciodată? Un nivel de stres scăzut și acceptarea ca fiind normală a idei că munca are un program fix și că unele taskuri pot fi refuzate pentru că nu țin de fișa postului, la fel cum pauzele sunt pauze, indiferent dacă în acel interval era în desfășurare o ședință de o anume importanță.
Lentoarea, stabilitatea, organizarea, modul în care aceștia reușeau să își desfășoare activitățile ținând cont în permanență de nevoile și dorințele celor implicați, este un concept care pentru noi, adesea, nu există.
Trăim într-un stil mult prea alert, în presiune și frustrare și cel mai adesea nici nu suntem conștienți că se poate și altfel. Deci ce e starea de bine pentru mine? E senzația pe care o am când nu trebuie să mă uit la ceas.
Photo credit – Freepik