Îmi pare rău. Am încercat dar n-am putut. Îs multe cărți de la această autoare care mi-au plăcut, în proporții diferite evident, dar pe asta n-am reușit să o finalizez.
Hallmark ar fi încântat să ecranizeze o asemenea telenovelă, asta dacă n-a făcut-o deja, dar pentru mine a fost prea mult.
Auburn și Owen. Ea în căutarea unui job într-un orășel mic, el artist consacrat la el în sat, cu expoziții de pictură la activ, care adună periodic spuma Dallas-ului în atelierul unde imaginile capătă formă pornind de la bilețele anonime în care diverși indivizi își confesează gândurile ascunse sau frustrările cele mai mari.
Recunosc că asta a fost singura idee care mi s-a părut interesantă din acest roman. Redarea unor confesiuni dureroase sau egoiste sub forma unor picturi misterioase.
Bun… Auburn se amorezează rapid, mânată de atracția sexuală puternică resimțită de ambele părți, dar Owen are în spate o iubire eșuată neclară și o relație familială conflictuală și dubioasă.
De aici lucrurile se complică dar într-un mod atât de adolescentin și nerealist, ca în mijlocul unor romane marca Sandra Brown pe care le citea maică-mea suspinând când eram eu la gimnaziu.
N-am aflat ce secret măreț ascundea Owen și cum a reușit Auburn să-l determine să i-l împărtășească pentru a putea dispărea amândoi în asfințit, pentru că indiferent care ar fi fost acela, nu mi se părea motivant ca să termin cartea.
Mărturisesc că sunt extrem de puține cărți pe care le-am abandonat de când mă știu, dar asta e una dintre ele.
Data viitoare promit să mă orientez mai bine…