Și luasem doru-n brațe ca pe un prunc,
Murdar de vina nopților îndoliate,
Când te priveam tăcută cum te stingi
Cum pleci grăbit pe căi întortocheate
Te-aș fi strigat dar nu aveam nici glas
Și teama rece ce mă cuprindea de coapse
N-ar fi permis să te ating și apoi să las
Ca pașii tăi să fugă-n zări cețoase
Te-aș fi sorbit cu înghițituri mărunte
Ca pe un vin primit la împărtășit,
Te-aș fi lăsat să-mi curgi în sân, cuminte
Ca un deliciu sumbru, irosit
Și te-aș fi șters cu lacrimi calde, multe
Să te degust amestecat,
Printre cuvinte dulci și tandre,
Printre priviri mânjite de păcat
Și când lumina se restrânge pe la colțuri,
M-aș fi pliat în cute reci și moi
Pe pielea-ți încărcată de dorințe,
În buclele amare, în ochii goi
Ș-aș fi rămas lipită până seara
Și încă o viață de copil,
Care nu crede în uitare
În disperare, dor sau chin
Dar acum totul pare prea departe
E gol pe drum și vântu-i prăfuit,
Pe piele se resimt doar vise moarte
Pe limbă, tăietură de cuțit
Și vidul ce-l îndur aievea-n brațe
Nu poate fi ușor înlocuit,
Căci buzele te cer umile, hoațe
În fiecare zi la răsărit…
Photo credit Freepik