Hopa, acuși vine Paștele. Zic de ăla ortodox că cel catolic tocmai a trecut.
Ne așteaptă câteva zile de ouă roșii, pască, cozonac, salate de boeuf, fripturi și pentru gospodinele care au avut mai mult timp la îndemână, cratițe pline ochi cu sarmale, ouă umplute și alte fonfleuri greoaie dar ochioase.
Pe unde te duci în vizită, primești același tratament. Nu apuci să te așezi bine pe scaun că deja îți sar două sarmale în farfurie iar castronul cu salata de boeuf se trage mai aproape de furculița ta.
Când să pleci, după ce te-ai desfăcut la primul nasture de la pantaloni ca să poți respira, pac apare și cozonacul. Nu poți să refuzi, e păcat. Nu de alta dar fiecare gospodină crede că rețeta pe care a încercat-o e demnă de 3 stele Michelin și ani mai târziu îți va rămâne în memorie gustul divin al aluatului frământat cu patos de mânuțele sale dibace.
Cele mai multe comenzi la Food Panda și Glovo sunt fix în această perioadă. După maxim două zile de mâncare tradițională, generația mai tânără năvălește pe meniurile cu chicken nugets, cartofi prăjiți, hamburgeri și papanași cu dulceață. Singura maioneză pe care vrei să o mai vezi în fața ochilor fiind aia care se prelinge în barbă când ai luat o îmbucătură prea mare din shaorma cu de toate.
Ne dă guvernul zile libere de sărbători să ne tihnească mesele în familiile unde, în mod normal, nu poposim decât contextual. Anul acesta bugetarii s-au procopsit cu 4 zile libere, cât să aibă timp ca în două din ele să întoarcă casa cu fundu-n sus, bifând stări de panică și anxietate că nu vor termina curățenia și sarmalele la timp, iar în restul de două zile rămase, să-și plângă de milă că e închis la farmacie și nu mai au Colebil sau Dicarbocalm.
Mesele în familie sunt ciudate. Tragico-comice. Lipsite de esența sărbătorii în sine. Sărbătorim dar nici noi nu mai știm ce, conversăm dar fără substanță. În schimb mâncăm. Plimbăm farfuriile pline ochi din mână în mână și estimăm din priviri câte îmbucături mai încap înainte de desert. Luăm la pachet și ajunși acasă le îngrămădim în frigiderul ticsit de unde vom mai ciuguli plictisiți pentru încă câteva zile.
Avem câteva zile zibere și ne îndopăm pentru că nu știm ce sa facem altceva cu timpul. Pentru că asociem sărbătoririle unor evenimente cu activități de curățenie generală, leșinat pe canapea în fața televizorului și mâncare peste capacitatea unui stomac care în general mănâncă haotic. sau puțin. Pentru că în general nu avem timp să ne găsim hobby-uri și să ne înconjurăm de persoane de la care avem ceva de învățat.
Mâncăm cu disperare pentru că suntem nemulțumiți sau singuri și înecăm depresia în tone de grăsimi și zaharuri. Sau poate o facem pentru a compensa prin lăcomie lipsurile resimțite în copilarie. Înfulecăm tăcuți în fața televizorului pentru a ne amorți simțurile.
Oare când vom înțelege că sărbătorile nu sunt despre curățenie și mâncare, ci despre conexiune și liniște sufletească?
*Photo credit Freepik