Păi nu prea are cum, că nu e sustenabil. Îmi argumentez mai jos și răspunsul.
Firmele mici pot fi gestionate în cascadă, din tată-n fiu, odrasla poate prelua cu ușurință și oleacă de suport rolul de șef și treaba merge mai departe. Nimeni nu îi contestă poziția, nimeni nu își permite să vină cu alte propuneri de guvernare. Firma ta, regulile tale, cel puțin până vreun motiv bine întemeiat te presează să reconsideri anumite aspecte. Dar în general direcția și obiectivele principale sunt clar stabilite și transmise ca atare. Iese profit bine, nu iese, nu va fi prima firmă care eșuează.
În mediul corporate lucrurile stau diferit. În primul și în primul rând un bussiness sustenabil axat pe performanță, dezvoltare și profit își alege pe cât posibil cât mai strategic oamenii cu care lucrează. Nu are spațiu, timp și loc pentru angajați care încurcă sau fentează constant sarcinile alocate. Trendul ascendent se realizează cu oameni care sunt dispuși să țină pasul cu ritmul alert și să dețină flexibilitatea mentală necesară adaptării continue.
Trecerea de la buget la privat nu e ușoară, mai ales dacă noul job necesită livrarea unor rezultate palpabile. Ritmul de lucru, presiunea pe care o reimți uneori, asumarea de care trebuie să dai dovadă când performanța scade din cauza faptului că nu te-ai organizat corect, n-ai prioritizat, n-ai anticipat, nu ai folosit adecvat resursele necesare sau pur și simplu analizele pe care te-ai bazat nu aveau baze solide, sunt total diferite de situațiile în care nu contează dacă la final de lună ai deservit la ghișeu 2000 de persoane sau doar 1500.
În mediul corporate, mai ales pe funcții de coordonare sau management, nu pleci la fix de la program, nu îți închizi telefonul când ai plecat și nu aștepți să intre mărirea de salariu doar pentru că ai acumulat vechime în companie.
Un mediu care trebuie să se mențină pe piață nu are răbdare cu cumnata, sora, verișoara, cumătra sau soacra care au nevoie de un loc călduț până ies la pensie. Există această mentalitate și nevoie a celor crescuți în comunism sau educați de părinți care au trăit în regimul socialist în care trebuia doar să te prezinți la program și să nu ieși în evidență ca să nu atragi atenția asupra ta, riscând să te trezești cu sarcini suplimentare. Deci complet opus față de bussiness-urile care au nevoie de idei noi și de persoane competente care să le pună în aplicare.
Siguranța la locul de muncă devine din ce în ce mai clar un mit. Expertiza ta devine irelevantă în timp dacă nu ești suficient de adaaptabil, curios să înveți lucruri noi și să dai dovadă de curaj ca să le pui în practică. Niciun angajator nu îți poate promite că-ți va asigura un salariu până când vei putea să te pensionezi, doar din obligație.
Așa că la întrebarea dacă fratele poate fi angajat pe un post ceva mai lejer, pentru că e băiat bun și nu va face probleme, răspunsul va fi cel mai sigur nu, căci cineva care doar umple spațiul în organigramă, îi forțează pe ceilalți să muncească în plus, fără ca măcar să-și aducă beneficul încât să acopere cheltuielile pe care firma le face cu el ca să îi plătească salariul.
*photo credit Freepik