Ședințele cu părinții, acele întâlniri tematice pe care niciun om sănătos la cap nu le poate aștepta cu nerăbdare.

Știu, au rolul lor dar parcă mereu îți încurcă programul și veșnic sunt pline de informații pe care le-ai fi putut citi pe mail… care pare o variantă mai bună decât grupul de whatsup, unde, dacă ai răbdare limitată (cum am eu uneori) lași bifat pe mute și acolo rămân mesajele…

Evit să mă duc la ședințele cu părinții, de obicei pasez responsabilitatea. N-am chef… da’ și când o fac ajung fie să deranjez pe toată lumea cu atitudinea mea sarcastică, fie stau cuminte în bancă și fac analiză pe text.

La ultima ședință la care am participat am ajuns la timp deși nu găseam loc de parcare și m-am așezat strategic într-o bancă aproape de două platouri cu prăjituri, ca să simt că a meritat deplasarea. Când am văzut prăjiturile m-am gândit că până și doamna învățătoare ar fi dorit să fie în altă parte decât la ședința despre care singură a lăsat să se înțeleagă că nu îi vedea neapărat sensul.

Printre două îmbucături și cinci like-uri pe facebook, am zis să aloc ceva timp și partenerilor mei de surghiun – ceilalți părinți, și fără să vreau am identificat câteva tipologii care au tendința de a intra în buclă.

Prima dată mi-a sărit în ochi una dintre mame, care și-a dedicat toată energia pentru a face banca fiului său să arate prezentabil. În timp ce toată lumea se prefăcea implicată în discuția legată de parcursul școlar al odraselor de la Oxford, doamna în cauză a șters toate copertele caietelor îngrămădite în bancă. Apoi le-a așezat pe căprării, le-a pus la loc, le-a scos din nou și a foșnit un pachet de șervețele umede până l-a consumat, ca să înlăture toate urmele lipicioase ale unui copil ce va învăța cu greu să curețe singur după el.

Tipologia doi observată cred că mă stresează cel mai tare. Este vorba de mămica care încearcă să insinueze că deține informații strategice, de înaltă importanță, care o dată aruncate în plen, vor schimba cursul lucrurilor. În paralel această mămică face echipă bună cu cea care cerșește informații sub patronatul unei umile nevoi de cunoaștere și înțelegere. Dar nu ne spuneți, așa, neoficial? Nu, nu, haideți că rămâne secretul nostru… Ambelor mame…. și cea care consideră că știe prea mult și cea căreia îi e teamă că nu știe suficient, le-aș recomanda să iasă împreună la o cafea și să ne scutească de replicile care întrerup discursul și fac ca ședința să se prelungească.

Un mare drag îl rezerv și pentru părinții care întârzie și nu se așteaptă măcar unul pe altul înainte de a intra în clasă. Recomand un grup separat de whatsup pentru aceste specimene, pentru a nu fi nevoiți să ascultăm informațiile deja prezentate, de încă cinci ori la rând, de fiecare dată când se deschide ușa și se ițește încă un cap ciufulit în sala de clasă.

Mai avem o categorie nelipsită din grupurile de mămici, căci majoritatea părinților de la ședință sunt femei. Da, asta e realitatea. Bărbații fac tot posibilul să se eschiveze de la aceste reuniuni și e de înțeles. Puțini au ocazia să verbalizeze ceva într-o adunare formată preponderent din femei și ei știu asta, că vor fi obligați să tacă și să asculte. Eventual să noteze ce aud pentru a nu fi luați la rost și când ajung acasă.

Revin și vă aduc în atenție mămicile care se complimenteaza reciproc. Și înainte de ședință și în timpul ei și după. Dacă nu mai apucă verbal, o fac din priviri, emanând o susținere de girlpower amețitoare. Una pe care orice femeie o apreciază ca să poată reveni acasă la un soț care o ignoră și la un copil care îi răspunde monosilabic peste ecranul tabletei care îl ține ocupat.

Mai există categoria mămicilor care vor musai să șadă în banca propriului copil și sunt în stare să deranjeze o sală întreagă, deja îngrămădită, ca pensionarii care au zărit un loc liber în autobuz sau navetiștii care te saltă de pe locul lor din tren deși urmează să coboare la prima. Această ședere întărește în capul lor, probabil, legătura mamă-copil și oferă posibilitatea de a retrăi propriile traume. Ca să nu mai zic că le dă ocazia să le găsească copiilor scuze amuzante pentru cât de dezorganizați și obraznici sunt în timpul orei.

Hop și mamele care vin îmbrăcate ca de nuntă, într-o zi de marți, la 6 seara, într-o clasă îmbâcsită de părinți care șed inconfortabil în băncuțe în care nu le încape posteriorul. Deci contextul extrem de potrivit pentru paiete și machiaje fumurii. Mereu m-am întrebat dacă aceste specimente sunt casnice și ăla e apogeul zilei, săptămânii, anului pentru ele și atunci petrec în fața oglinzii câteva ore înainte de a-și face simțită prezența sau pur și simplu tocmai au ieșit din tura de la casino și au aterizat înapoi în școala generală.

Categoria favorită e reprezentată de mămicile care plusează. Orice idee propusă poate fi mult mai somptuoasă, scumpă, inconfortabilă, obositoare și ele au darul divin de a le da o formă alambicată care să denote implicare și creativitate. Dacă se face un atelier de lucru manual, nu e problemă putem să-l extindem la nivel de inspectorat, ba chiar să organizăm și un târg cu vânzare unde să servim și prăjiturele handmade, pregătite cu o noapte înainte în timp ce ședem pe coji de nucă. Fondul clasei e de doar 200 lei? Nu e problemă, îl putem dubla preventiv. E abia noiembrie? Nu contează, haideți să luăm în calcul locații pentru pentru balul bobocilor din iunie sau pentru tabăra din august.

Printre nominalizați sunt și părinții care nu au niciodată la îndemână un pix sau o foaie și par complet neajutorați când trebuie să semneze sau să noteze ceva. Peste monologul cadrului didactic se va auzi constant o foială și un murmur care se chinuie să întrebe în șoaptă – Nu vă supărați, aveți un pix? L-am uitat pe al meu acasă… Nu, că aveam, dar nu-l găsesc… Mulțumesc mult. Dar o foaie, ceva, de notat? Da, da… aveam și de aia dar nu știu unde am pus-o.

Printre puținii tătici care calcă pragul clasei, e musai să fie unul care are chef de poante. Un Don Juan ieșit din breaslă, pensionat pe caz de boală după multe cuceriri bifate doar în propria imaginație, un individ a cărui atenție este focusată pe felul în care mămicile se chinuie să își îndese fesele în banca strâmtă sau cum își aranjeală bluzele după ce le cuprinde transpirația de la foială.

Ultima categorie pe care o menționez aici, deși știu că sunt multe, e categoria părinților aerieni din care și eu fac parte. Cei care vin că n-au încoro dar nu sunt interesați de topicul ședinței. Cei care vin pentru prăjituri, analiză pe text sau comentarii nepotrivite. Părintele care pleacă de la ședință și nici nu mai știe despre ce a fost vorba deoarece consideră că dacă e vreo situație anume, o tratează direct cu cadrul didactic, la fața locului, mergând până la firul ierbii. Adultul care nu este deloc interesat să se implice în nicio activitate școlară extracurriculară de dragul propunerilor venite din partea mamelor care se visează trăind într-o suburbie americană de casnice care fac yoga și beau vin începând cu ora prânzului.

Ședințele cu părinții îs faine, da’ nu prea. De ce? Ăsta e subiect pentru un alt fel de articol.

Tu ce categorii de părinți ai mai depistat la aceste întâlniri ad-hoc?

Photo credit Freepik

Lasă un răspuns