Anul acesta de Crăciun nu am despachetat toate cadourile. Ne-am oprit după primele două și am să vă povestesc și de ce.

Când vine vorba de modelul educational, sunt în mare parte adepta unui stil clar, deschis, organizat, care lasă deschise canale de comunicare și contra-argumentare și care păstrează în linii mari reguli clare, intuitive. Astfel copilul știe mereu la ce să se aștepte dacă o ia pe aratură, la fel cum a învățat de la vârstă fragedă că pedepsele sunt asumate și nu-si modifică structura doar pentru un clipit de gene sau un plâns dramatic.

E Ajunul, moment consacrat pentru desfacerea cadourilor. La noi sunt cadouri multe, nu toate scumpe sau nemaivăzute, dar împachetate cu drag și personalizate. Pe parcursul anului primește în mod constant aproape tot ce își dorește și îi e de folos, fără o ocazie anume, deoarece ca adulți, nu ne punem mereu de acord în ceea ce privește momentul oportun. Așa că acum sub brad zac idei de cadouri luate pe ultima sută de metri. Pe stilul unul mai important și multe mai mici. Recunosc, dacă ar fi după mine, bradul s-ar face pe 24 seara, cadourile s-ar desface pe 25 dimineața… dar sunt deschisă la compromisuri.

Poate vi se pare strict dar alegerea de a oferi cadouri fără ocazii speciale atrage după sine riscul de a trata cu indolență efortul și gestul frumos făcut de altcineva. Exact speța din povestea de astăzi.

Punerea sub semnul mare și rosu de STOP deschidere cadouri, a venit la pachet cu sancțiuni privind utilizarea gadgeturilor sau a celorlalte daruri primite de curând de la noi, până la alte indicații.

Sancțiunea aplicată nu trebuie să blocheze canalele de comunicare. Copilul are dreptul la a-și exprima sentimentele și a primi clarificări. Pedeapsa trebuie să fie clară, să aibă un sens și un termen precis de execuție. Și în niciun caz nu trebuie să retragă din ecuație afecțiunea. Altfel vorbim de abuz de putere nu de pedeapsă cu scop educativ.

Pentru copil este important să fie ajutat să facă mental schimb de roluri pentru a înțelege consecințele faptelor sale. Dacă nu reușește să își verbalizeze frustrarea și să capete lămuriri clare legate de ceea ce se întâmplă, va ajunge să mute vina de la propria persoană la ceilalți. Așa apar victimele. Cele care au mereu o explicație aparent plauzibilă pentru eșecurile personale și acele explicații vizează orice, mai puțin propria persoană. Karma, soarta, răutatea celorlalți, divinitatea, contextul, deochiul, Marte în retrograd și pizma anturajului. Adultul de mâine care schimbă versiunea poveștii veșnic în favoarea sa.

Cea mai sigură cale de a “ajuta” copilul să devină o victimă este interacțiunea cu un adult frustrat, instabil emoțional, care devine nesigur și se coboară la nivelul copilului cu care ajunge să se certe de la egal la egal sau în fața căruia alege să se mențină îmbufnat, preluând rol de victimă.

Adultul calm, în control, ferm, capabil să se detașeze mental de conflict, care poate deveni distant dar fără a fi agresiv sau manipulator, care adresează întrebări deschise pentru a ajuta copilul sa înțeleagă situația, este cel care setează calea corectă.

Uneori copiii trebuie să experimenteze tristețea, vinovăția, rușinea ca să le poată recunoaște pe viitor și să învețe să le gestioneze fără a-și pierde controlul. Nu se crapă cerul dacă pentru asta vom asista la crize de plâns, supărare, apetit scăzut, letargie, uitat în gol sau priviri acuzatoare. Ne facem noi vinovați de lucruri mult mai grave zilnic, nu e momentul să dăm înapoi când am setat niște limite clare care să-l ajute să se echilibreze.

Nu mă consider o mamă bună, pentru mine nu are niciun fel de semnificație acestă sintagmă. Singurul lucru pe care îl doresc este ca fiică-mea să se simtă în siguranță în preajma mea și să știe că oricând voi încerca să îmi mențin verticalitatea pentru a-i oferi și alte perspective asupra situațiilor pe care le experimentează. Să înțeleagă că lucrurile bune care ni se întâmplă vin la pachet cu eforturi susținute. Uneori ale noastre, alteori ale celorlalți. Și ca o voi iubi și când nu suntem de acord dar e rolul meu să trasez limite.

Iar când vine vorba de cadouri, poate ar fi de apreciat faptul că în spatele lor, există timp pierdut și energie alocată din partea celui care încearcă să te surprindă plăcut. Chiar dacă nu mereu reușește. Timp pe care nu îl mai poți recupera.

Cadourile încă stau cuminți sub brad. Probabil vor fi deschise la Anul nou. Cele de acasă, pe cele primite de la rude și prieteni nu le-am interzis. Am banat doar desfacerea cadourilor pentru care reactiile au fost lipsite de entuziasm sau bun simț. Până atunci ne jucăm, iubim, povestim, împărțim sarcinile casei și citim împreună fără gageturi și fără a ne simți supărați deși pe ambalajul colorat al cadourilor se depune ușor praful.

…Pentru că până la urmă cadourile ar trebui să fie un gest, o dovadă de iubire de care să ne bucurăm împreună, chiar dacă asta înseamnă uneori să așteptăm momentul potrivit.

Photo credit Freepik

Lasă un răspuns