Ne visăm antreprenori. Afaceriști sau manageri de top. Oameni de carieră cu bani și mașini scumpe. Am văzut în filme cum se dau unii jos din BMW sau Mercedes în sacou și pantofi scumpi și ne imaginam ce lecție am da vecinilor care ne-ar privi cu invidie, ascunși după perdeaua din bucătărie.
Ce fain ne-ar sta în concedii la all inclusive în țări pe care nu știm exact să le identificăm pe hartă dar am citit pe Facebook că-s la modă. Căutate și apreciate de cei ca noi, în plină ascensiune carieristică.
Problema apare când ni se spune că pentru a avansa în carieră nu doar pe statul de funcții, trebuie să ne dezvoltăm simultan și din punct de vedere personal. Să acceptăm noi provocari, să ne asumam riscuri, să fim dispuși să ne restructurăm mental când situația o cere, să devenim mai mult decât simpli angajați care se deplasează plictisiți către un job la care visează să ajungă mai repede acasă.
Nu vrem asta și nu înțelegem ce se cere de la noi. Orașele vuiesc de oameni a căror realizări personale se reduc la ideea de a fi căsătoriți și a avea un copil. Sau un apartament în rate. Ori o mașină la mâna a doua adusă din Germania de un băiat în trening Nike și cu lanț gros de aur la gât.
Cum să gestionăm nevoia de a ne proiecta în pantofi de învingător dar asortați la pijamalele comode de casă?
Cel mai dificil e în orașele mici. Acolo unde oamenii așteaptă timpul liber pentru a goli un pet de bere în fața televizorului cu diagonală mult prea mare pentru o cameră îngustă. Sau pentru a încinge un grătar în curte cu prietenii. În stilul ăsta e extrem de dificil să “cultivi” talente. Cererea e mică, oferta e nesatisfăcătoare.
Mi-aduc aminte de un amic care la un moment dat a fost nevoit ca jumătate de an să se mute la țară împreună cu familia din cauza unor probleme personale. Încet-încet, din intelectualul rasat ce pretindea a fi, devenea pe zi ce trece mai prăfuit și sec, mulțumit cu puțin și bucuros că este sănătos și atât. Pentru că mediul își spune amprenta și dezvoltarea ta poate fi ușor încetinită dacă pierzi din stimuli.
E fain să poți lucra cu oameni ale căror preocupări vizează dezvoltarea continuă, autodepășirea și implicarea naturală, autentică în tot ce își propun, dar într-o cultură searbădă, axată doar pe profit imediat și multă comoditate, cu cine vrei să faci performanță?
În calitate de clienți ne plângem că nu ni se asigură cele mai bune servicii, că proiectele noastre nu sunt tratate cu seriozitate și implicare, că suntem abordați superficial sau deloc și că suntem buni doar când suntem dispuși să ne lăsăm jecmăniți. Dar din ipostaza de prestatori de servicii, uităm rapid toate aceste detalii și vrem să obținem cât mai mulți bani cu cât mai puțină bătaie de cap.
E greu să faci carieră dincolo de scara ta de bloc, dacă gândul tău e doar la mici cu muștar și petreceri ad-hoc de unde te furișezi direct la muncă, sperând să nu observe nimeni că ești și incompetent și mahmur.
Și e și mai greu pentru investitori și patroni să înțeleagă că majoritatea nu vor să li se răcească micul în farfurie în timp ce investeasc timp și efort pentru a se dezvolta sau pentru a produce capital în favoarea corporațiilor sau firmelor unde sunt simpli angajați. Pentru că ăsta e de fapt nivelul. Limitat.
Photo credit- Freepik