Duminică dimineață, lipsită de chef și energie, pun mâna pe această carte de 476 pagini în ideea de a citi câteva file… și o termin aproape 3 ore mai târziu.
Primul roman citit de la această autoare suedeză și o primă impresie extrem de plăcută. Mi-a adus aminte de romanele recente Camillei Lackberg, stilul fiind asemănător.
Povestea e construită în jurul unui trio defect. Stella – o psihoterapeută pricepută, care se luptă cu proprii demoni deoarece cu 21 de ani în urmă a suferit pierderea teribilă a fiicei sale Alice, în vârstă de doar câteva luni; Isabelle – o tânără studentă confuză care se confruntă cu probleme familiale grave și care apelează la ajutor specializat și Kristen – mama posesivă a acesteia, a cărui istoric dubios planează asupra întregii povești.
Firul narativ se complică în momentul în care Stella devine obsedată de ideea că Isabelle este de fapt fiica sa declarată moartă cu ani în urmă.
În această vâltoare sunt târâți toți cei din jur. Familie, prietenii, colegi de la locul de muncă, autoritățile care la vremea respectivă au investigat cazul.
Cât de departe ești în stare să mergi pentru a afla adevărul? Cât de dificil este să fii crezut? Cum poți proteja tot ce ți-e drag, atunci când te expui riscului la fiecare pas?
Modul alert în care este construită acțiunea, personajele atent creionate, intriga care își schimbă direcția, te fac să urmărești până la capăt povestea, chiar dacă pe parcurs devine clar cum ar trebui să se finalizeze romanul.
Nu întru în detalii, v-aș strica plăcerea de a descoperi singuri motivele din spatele personajelor, dar această poveste are șansa de a fi transformată cu ușurință într-o ecranizare Netflix.