Îmi plac autorii români contemporani. Au ceva dintr-un stil cumva uitat deși niciodată cu adevărat palpabil. Așa și cu cartea de astăzi. Recunosc trăirile dar nu îmi aparțin decât fugar, ca prin vis.
Luisa și Sorin. Dar mai mult Luisa decât Sorin. O poveste de dragoste atipică din cauza provocărilor sociale pe care nu ar fi capabilă să le treacă cu brio. Ea elevă de liceu, el polițist la investigații criminale, căsătorit. Ea – anxioasă, depresivă, autodistructivă și rebelă, el – dur, sufocant, manipulator, nesigur. Ea – constant în căutarea sensului, el – disperat să nu piardă ritmul.
Povestea Luisei poate fi povestea oricărei adolescente lipsită de iubire. Vlăguită de speranțe și vise dinainte de a porni la drum. A Luisei este marcată și de moartea mamei sale printr-un accident tragic pentru care aceasta se simte vinovată și de inexistența tatălui în viața sa. “Liniuță”, denumit în certificatul de naștere.
Parcursul Luisei ne poartă printre romanțe neînțelese, teze la matematică, petreceri cu alcool și amfetamine, tentative de bisexualitate, dimineți cu calmante pisate, nopți de insomnie și dor, viață de studentă confuză, căutări acerbe pe canapele de terapie, tentative de suicid și dureri de creștere.
O carte despre maturizare și eșec, abandon și indiferență, nevoi și frustrări. Și vină, multă vină netratată.
Aș recomanda-o nu neapărat pentru poveste cât mai degrabă pentru introspecția meticuloasă la care ne supune printre gândurile nebune pe care ni le împărtășește autoarea.
