Sunt omul nevoilor simple,
Al gândurilor obsesive și al trupurilor încolăcite la răsărit de suflet,
Al dorului de brațe calde și sărutări prelungi
Cu parfum de nerăbdare
Mi-e sufletul plin de tăceri inutile,
De atingeri uitate într-un colț de pat
Pe cearceafuri calde și umede
Nu știu să-mi stăpânesc pornirea
De a aprinde în privirea ta nevoia de mine,
Setea de un trup ce-ți stă la dispoziție
Încordat și cald
Pregătit să îți alunece-n suflet
Zâmbesc când îți simt pe limbă
Rostogolindu-se stingher… numele meu
Sună oval și drept deopotrivă
Și plin de teamă
Dar îl prefer tăcerii apăsătoare ce se revarsă la final de zi,
Când crezi că ce visăm cu ochii deschiși,
ne aparține.
Photo credit- Free Pik