…La fel de probabil cum e să nu te intereseze, dar asta nu mă împiedică să ți le împărtășesc. 🙂
Am văzut de curând circulând pe net acest tip de postare și mi s-a părut parțial amuzantă, parțial naivă, dar tocmai de aceea m-am decis să îi dau curs.
Adesea e bine să ieșim din zona noastră de confort. Doar că aș vrea să o fac în așa fel încât răspunsurile pe care o să le primești lecturând postarea, să îți ofere posibilitatea de a analiza puţin care sunt lucrurile pe care îți este jenă să le admiți în public ca să nu fii judecat. Așa că :
- Pun foarte mare accent pe coloana sonoră a unui film, mai ales în momentele critice. Este singurul detaliu care mă poate determina să mă emoționez sau nu. Încercând să păstrez o anumită doză de obiectivitate și detașare, în timp am deprins obiceiul de a privi lucrurile mai mult rațional decât sentimental, motiv pentru care am tendința de a trata cu răceală marea majoritate a momentelor tragice, dramatice și mai ales siropoase pe care le vizionez pe ecran. Muzica care însoțește cadrul teatral este cea care, dacă este bine aleasă, îmi deschide un canal suplimentar către latura emoțională. În cazul cărților, îmi aleg singură coloană sonoră pentru a mă transpune în peisaj.
2. Habar n-am să înot. Și asta nu ar fi atât de tragic dacă nu aș alege de fiecare dată când merg la mare sau la piscină, să mă agăț de un colac supradimensionat și adesea colorat pentru a mă putea bucura de apă. Nu suport valurile decât de la distanță, de pe plajă, deoarece unduirile apei îmi provoacă o stare de anxietate.
3. După ani de zile în care am cochetat cu culoarea neagră, mi-am dat seama că nuanța care mă relaxează și mă și reprezintă totodată, atât ca mentalitate, cât și ca stil, e griul. Culoarea sau non-culoarea dacă e să o luăm așa, care nu te lasă să aluneci în niciuna dintre extreme, care încearcă să mențină echilibrul și care poate avea atâtea nuanțe și posibilități, precum cele care ni se oferă zilnic, dacă ne decidem să deschidem ochii.
4. Nu îmi place mâncarea gătită. Și când zic asta mă refer la cam toate felurile clasice de mâncare. Orice șade pe foc mai mult de jumătate de ora. Orice are sos în care au stat cufundate timp îndelungat legume diverse. Orice s-ar putea servi la o pomană sau la o masă de sărbători clasică în familie. Nu cunosc senzația de a-mi fi poftă de o ciorbă, o tocăniță, sarmale, pilaf, varză sau mâncare de mazăre. Deși le gătesc, de cele mai multe ori nu le mănânc, decât dacă nu am altceva la dispoziție.
5. Nu mă dau în vânt nici după ipostază de musafir, nici după cea de gazdă. Prefer întâlnirile pe teren neutru. Apartamentul unde locuiesc reprezintă spațiul meu intim, unde mă simt cel mai confortabil și nu mă pricep să îl împart cu altcineva (excepție fac cei ai casei, de care aparent nu mai pot să scap. Glumesc). În rol de musafir, rar mă simt confortabil. Dacă tot îmi petrec timpul indoor, prefer să o fac în propria casă.
6. Nu îmi plac cărțile sau filmele care se termină cu bine. Nu le văd sensul. Trăiesc cu impresia că am fost păcălită și mi s-a vândut un final confortabil ca și cum nu aș merita altceva decât să mă mulțumesc cu puțin.
7. Sunt extrem de sociabilă, dar în fapt complet antisocială. Pot comunica cu oricine, oricând. Mi-e ușor să mă exprim sau să fac conversație din nimic. Să creez conexiuni și să rețin detalii. Dar în realitate, după ore întregi de interacțiuni mă simt vlăguită de energie și singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă bucur doar de prezența mea, în liniște.
8. Sunt fumător social. Acum ani buni eram o fumătoare înrăită. Adoram țigările mentolate. Încă le ador şi variantele electrice pe care le găsesc pe piaţă, reuşesc mai mult să mă frustreze. Le savuram și le găseam câte un loc în fiecare activitate pe care o întreprindeam. Au urmat 7 ani de abstinență și acum fumez doar la petrecerile unde se practică acest lucru, la o cafea cu cineva drag atunci când punem țara la cale sau în momentele în care ceva m-a determinat să mă enervez atât de tare încât fumatul reprezintă o variantă care îmi permite să îmi temperez furia și să-mi calmez pornirile agresive. Pot fuma jumătate de pachet la un party sau chiar un pachet și cu aceeași nonșalanță să nu mai aprind ulterior nicio țigară săptămâni întregi.
9. Nu îmi plac sărbătorile și ce au ajuns să reprezinte ele. Mi se par o sursă de stres și o oportunitate de a ne accentua falsitatea. Tot ce îmi doresc în acele zile este să le pot “sărbători” în pijamale, cu filme, cărți și junkfood, în casă, împreună cu cele două persoane dragi din viața mea.
10. Relaxarea pentru mine înseamnă starea de spirit în care nu este nevoie să mă uit cât este ceasul. În care timpul nu contează. În care nu sunt nevoită să trag draperiile grele de la geam pentru a vedea dacă este noapte sau zi, pentru că pot desfășura orice activitate vreau sau pot alege să stagnez mental dacă simt nevoia. Pentru mine, relaxarea înseamnă să nu fii așteptat nicăieri. Să nu ai termen limită de a realiza ceva. Să pierzi noțiunea timpului și să nu conteze o perioadă. Poate pentru că acest lucru se poate întâmplă extrem de rar și pentru perioade foarte scurte.
Deci cum e? E o idee bună să pui pe hârtie câteva lucruri despre propria persoană?
Bună sau nu, pot să vă garantez că nu e neapărat ușor. Faceți o încercare!
Da, e o idee geniala. Mi-a placut, tocmai pentru ca esti un om special cu tabieturi pe masura personalitatii tale, pe care ai tratat-o cu umor.Frumos.
Mulțumesc mult. Nu știu dacă sunt speciala dar fac tot posibilul mereu sa fiu sincera, în principal fata de mine. 😊
Cât de plăcut a fost să te descopăr și-așa, ador! Chiar dacă am ajuns aici după ce m-ai convins, cu recenzia recentă, să nu încerc măcar să citesc autobiografia lui Britney Spears 😀
Mulțumesc… Sincer, uitasem de articolul acesta. Evit să le recitesc ca să nu ajung să le șterg. 😅
Dacă te-am salvat de Britney și de nevoia presantă de a-ți da ochii peste cap la fiecare pagină plină de victimizare, ziua mea e deja mai bună! 😊