Tradiții forțate, Paște fără haz

Au rămas mai puțin de 24 de ore până la cântarea cu Hristos a înviat! și marșul lumânărilor aprinse la miez de noapte în drum spre casa unde ne așteaptă mesele pline de mâncăruri delicioase și timp petrecut în familie…

Sau nu. De obicei lucrurile nu funcționează așa decât în familiile care țin cu dinții de tradiție sau familii creștine care au respectat postul cu strictețe și au asortat fiecare moment important al zilei cu rugăciuni înălțătoare și gânduri bune.

Pentru noi, toți ceilalți, sărbătorile reprezintă o ocazie să ne tragem sufletul. Câteva zile libere (dacă nu lucrezi în serviii de urgență sau în industria retail, unde, dacă ești norocos, prinzi cel mult două libere legate) în care să lâncezim în fața netflix-ului, să recuperăm din cărțile necitite și poate să ne vedem cu câțiva prieteni la un grătar.

După o perioadă aglomerată și o săptămână full de muncă pare absurd să alergi prin supermarketuri, să iei cu asalt ingrediente pentru felurile de mâncare greoaie pe care tradiția ne-a obițnuit să le pregătim și familia are așteptarea de a le regăsi pe masa noastră atunci când vine în vizită. Sute de oameni se îngrămădesc la rafturile cu carne de miel, ouă golașe, legume pentru salata de boeuf și ingrediente pentru cozonaci pufoși. Le poți și achiziționa pe toate de-a gata: pască cu ciocolată, drob, cozonaci umpluți cu diverse, chiar și ouă fierte și vopsite, motiv pentru care ajungi să pierzi și mai mult timp în magazine, analizând dacă mai ai energia să le pregătești tu sau ai putea de data aceasta să fentezi sistemul. Evident, analiza implică și calcule financiare – cât de rentabil este să le cumperi pre-ambalate și doar să le așezi pe masa de Paște? Iau o sticlă de vin îmbuteliat sau scot doi litri de vin de țară pentru nașu’ care oricum rade orice de pe masă, fără mofturi și discernământ?

Prea multe calcule, prea multe gânduri negative și o oboseală pe fundal care anulează orice bucurie legată de ceea ce ar trebui să reprezinte o sărbătoare. Motivul oricum nu ne mai este clar de mult. Într-o societate incapabilă să ofere condițiile de trai adecvat și dreptul la o educație de calitate, se întâmplă de obicei, unul dintre cele două lucruri – fie ne agățăm mai tare de religie, căutând o portiță de salvare, fie realizăm că nu are niciun rost. (A se vedea cum în societățile evoluate din punct de vedere economic și care promovează activ drepturile și libertățile oricui, crescându-și membrii cu bun simț și responsabilitate, religia capătă o formă spirituală, fără a mai reprezenta un ghidaj moral strict de pe urma căruia poți fi recompensat sau damnat pe vecie.)

Adevărul este că suntem o societate de consum, în mare parte săracă și lipsită de preocupări mărețe, în care sărbătorile nu mai reprezintă nimic, decât cheltuială inutilă și efort considerabil depus, atât pentru pregătirea evenimentului, cât și pentru a păstra aparențele că mai simți ceva.

Mersul la biserică de Înviere reprezintă o plimbare în care îți dezmorțești oasele, iar masa pregătită ce te așteaptă acasă la întoarcere, este pe jumătate servită de la începutul serii. Nu mai avem energie să mâncăm la două dimineața și nici chef să pierdem o noapte întreagă pentru un eveniment pe care nu mai avem îndemânarea de a-i găsi semnificație. Cel mult, dacă ne plac evenimentele sociale antrenante, masa de Paște se poate transforma subit în petrecere de Revelion.

Semnificația de bază nu mai există.

S-a pierdut în privirea distantă a gospodinelor alergate prin supermarketuri după o zi lungă de muncă și cu un buget limitat din care trebuie să facă minuni pentru a-i bucura pe ceilalți. Lor le rămâne doar oboseala. S-a alterat odată cu tonele de mâncare din care doar prima porție reprezintă un dezmăț culinar, toate celelalte devin rapid resturi pe care le ingerăm forțat în vizite la rude și în propria casă, unde încercăm să limităm pierderile. Sărbătorile s-au pierdut în timp ce copiii revin acasă în vizită, de la facultate sau din orașele unde locuiesc acum cu propriile familii, și nu mai au răbdare de a aloca atât de mult timp pentru o masă hipercalorică și discuții de fundal, când zilele libere le sunt numărate și multe planuri prestabilite rămân din nou nebifate… Și mai cred că la pierderea semnificației sărbătorilor au contribuit și vizitele la grămadă între rude și prieteni unde, de cele mai multe ori, nu mai simpatizezi sau nu mai ai nimic în comun cu nimeni.

Ne-am distanțat, dezgustat, anesteziat mare parte din simțuri și ritmul alert în care trăim nu cred că va mai permite vreodată să punem accentul pe tradiție. Decât frugal, de umplutură, de gura lumii, răsuflând ușurați când totul se termină și lucrurile reintră în normalul agasant cu care suntem obișnuiți.

Așa că, dacă nu o faceți ca la carte, respectând tradiții cu care nu mai rezonați, măcar faceți în așa fel încât să fie distractiv pentru cei dragi!

*Pictures from Freepik