Zilele acestea, mulți dintre noi, am privit cu stupoare la valurile, din ce în ce mai mari, de credincioși care și-au rupt pantalonii în genunchi și au făcut bătături în palme de la târâtul în patru labe în jurul Bisericii Sfânta Parascheva din Iași. După un an dificil, plin de provocări și pentru unii încărcat de dezamăgiri politico-economice, aparent ne-a mai rămas doar credința. Doar aia ne poate salva de sărăcie și boală, de dușmani și farmece.
Românul modern are internet, card contactless și abonament la sală și totuși, când vine vorba de viață, sănătate și sens, se întoarce glonț la moaște, lumânări și speranța că poate-l rezolvă altcineva. Un fel de outsourcing divin.
E ceva poetic în imaginea oamenilor care stau ore la coadă ca să atingă o bucată de os, în timp ce ignora complet ideea de terapie, educație sau, Doamne ferește, introspecție. Vrem binele, dar să nu doară. Vrem schimbare, dar fără efort. Practic, cerem miracole la minut, fără să scoatem mizeria de sub preș.
Tradițiile noastre cândva acceptabile pentru că frumoase nu le-am considerat niciodată, au devenit cele mai banale scuze pentru inerție. Ne leagănă cu miros de tămâie și ne amorțesc conștiința cu nostalgie și frică. Apoi ne mirăm că nu evoluăm, de parcă progresul ar trebui să vină sub formă de mir, nu de efort personal.
Moaștele nu miros a sfințenie, ci a nevoie disperată de sens într-o lume care ne tot scapă printre degete. Și poate că adevăratul miracol ar fi să ne spălăm pe creier cu gândirea critică, nu cu aghiazmă.
Adevărata minune? Să ne curățăm mintea fără să umplem buzunarele preoțești. Cum ar fi? 🙆♀️
#aiae #paraschevaparty2025
Poza preluată de pe net.