Maică-mea, la fel ca majoritatea femeilor din generația ei și similar celor de dinaintea lor, s-au chinuit o viață întreagă să păstreze lucruri, să le pună deoparte pentru zile negre, să le închidă prin dulapuri, lăzi sau cămări pentru a le folosi când va fi cazul. La evenimente mărețe sau sau de ce nu, să le aibă pentru zile negre.
Pijamale noi, pături pufoase, veselă din ceramică fină, haine de ocazie care nu au văzut niciodată lumina zilei decât prin crăpătura ușilor de la dulapurile burdușite, atunci când le deschidea ca să le admire din priviri și să le mai adauge punguțe cu naftalină. Băuturi primite în dar de sărbători care nu au fost niciodată desigilate pentru că niciun eveniment nu părea semnificativ de-a dreptul. Toate, vor ajunge, cel mai probabil, la un moment dat, la gunoi. Uitate, demodate, îmbibate de un miros sălciu al unor amintiri pline de regrete.
Viața e scurtă și de multe ori nesatisfăcătoare. Ține de noi să ne oferim mici răsfățuri și plăceri vinovate. Așa că lenjeria asta de pat, primită cadou acum mai bine de un an, nu are ce căuta în dulap, în ambalajul ei nou. Și nici restul bunurilor de consum care așteaptă prăfuite în sertare sau pe rafturi să le băgăm în seamă la ocazii speciale. Ocazia specială e azi, sau oricând ai chef tu. Mănâncă ceva bun, desfă sticla aia de vin scump și… enjoy!