Grady Green este un scriitor recent intrat în topul autorilor de bestseller. Soția sa, Abby, jurnalistă de investigații, pare să fie totul pentru el, dacă excludem romanele la care lucrează constant în mod obsesiv.
Când soția sa dispare misterios în timpul unei conversații telefonice, în drum spre casă, pe o potecă retrasă, Grady își irosește un an din viață încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat, dar fără folos. Blocajul mental cu care se confruntă și care îl împiedică să scrie, îl aduce treptat într-o stare materială deplorabilă, determinându-l să accepte propunerea editoarei sale, de a se muta pe o insulă scoțiană, unde locuiesc doar douăzeci și cinci de persoane și unde ar putea să scrie în liniște, departe de tumultul orașului plin de amintiri tragice.
Casa de pe insulă, aparținând unui scriitor renumit, mort de câțiva ani, ascunde secrete pe care Grady le va folosi în avantajul său. Unul dintre aceste secrete îl reprezintă un manuscris misterios, ascuns în dușumeaua casei, pe care Grady, disperat și neputincios, îl va folosi ca bază pentru noul său roman.
Deși lucrurile par să se așeze pe făgașul normal, Grady începe să aibă tot mai des viziuni cu soția sa dispărută, care pare să îl pândească și să îl confuzeze. Locuitorii de pe insulă, se dovedesc a fi ciudați și mai mult de atât, se dovedesc a fi femei cu trecuturi dubioase, despre care Abby scrisese de-a lungul timpului în articolele sale investigative.
Departe de a înțelege ce se întâmplă, Grady se trezește captiv pe această insulă izolată în care nu există semnal la telefon sau internet, nu are acces la o mașină funcțională cu care să se deplaseze, iar feribotul care face legătura cu continentul își face foarte rar apariția și nimeni nu pare deranjat de lipsa unui program de funcționare.
Miturile insulei unde la reflux se aud plânsetele copiilor fantomă, care au murit accidental într-o peșteră inundată în timp ce se jucau, se îmbină perfect cu atmosfera sumbră, încărcată, amețitoare, cu care se confruntă Grady cu cât se chinuie să își termine romanul sperând să poată părăsi insula și să revină la viața sa din miezul Londrei.
În paralel, autoarea ne ademenește cu povestiri din trecut, de dinaintea dispariției lui Abby și cu modul în care relația celor doi devenise în timp sufocantă și toxică din cauza faptului că Grady nu își dorea copii, iar Abby accepta cu dificultate viața cu un soț morocănos și obsedat de singurătatea de care avea nevoie pentru a scrie.
Întorsătura de situație este de-a dreptul delicioasă, căci Abby reapare în viața lui Grady dornică să se răzbune și motivul este unul dificil de intuit, care conferă o notă complet diferită întregii povești.
Ceea ce pot să vă spun e că finalul e destul de neașteptat și modalitatea în care Grady este forțat să rămână pe insulă și să scrie pentru a-și dona câștigurile din drepturile de autor, sume mari de bani care să susțină traiul celor douăzeci și cinci de femei rezidente, e de-a dreptul satisfăcătoare.
Mi-a plăcut destul de mult povestea, intriga, personajele, decorul creat, cât și întorsăturile de situație palpitante. Aș putea spune lejer că este unul dintre thriller-ele preferate ale anului 2025 și vă recomand să îi acordați o șansă dacă nu ați făcut deja acest lucru.
