În tot mai multe școli, pentru a-și completa norma, profesorii de religie primesc la pachet ore de educație socială, o materie care ar trebui să abordeze teme precum diversitatea culturală, egalitatea de gen, sănătatea emoțională sau drepturile omului.
În teorie, competențele pedagogice ar trebui să fie suficiente pentru a gestiona aceste subiecte. În practică, ne cam împiedicăm de separarea spiritualității de realitățile contemporane.
Construcția discursului se bazează pe fundamente confesionale, iar când se discută despre sexualitate, relații, libertate individuală sau drepturile minorităților, tentația de a filtra totul prin dogmă devine evidentă.
Și uite așa, elevii primesc mesaje contradictorii: pe de o parte, li se vorbește despre respect și incluziune; pe de alta, sunt îndrumați spre interpretări morale strict religioase.
Această confuzie nu este doar o problemă de convingeri personale, ci una de formare profesională. Educația socială cere o abordare critică, informată, bazată pe date și pe legislația actuală, nu pe texte sacre. Școala are rolul de a pregăti tinerii pentru o societate pluralistă, unde credința e o alegere, nu o lentilă obligatorie.
Aș vrea să afirm că soluția nu este excluderea profesorilor de religie, ci clarificarea standardelor, dar riscul ca ora de educație socială să devină doar o altă cateheză, iar elevii să fie privați de dialogul deschis pe care îl merită, este real.
Și da, o zic extrem de categoric, nu sunt de acord cu predarea religiei în școli, indiferent de confesiune. 🧐
Poza preluată de pe Freepik