S-a citit. S-a plăcut. Se povestește.
Un roman spumos, ca o gură de aer menit să aducă în atenția noastră o frescă socială peste care, deși s-au așternut mai bine 30 de ani, este în continuare de actualitate și nu doar în comunitățile de la periferia orașului.
Romanul urmărește viața locuitorilor de pe strada „Salcâmilor” — redenumită ironic „Raiul găinilor” — o mahala tipică din România postcomunistă. Cartea este compusă dintr-o serie de povești individuale, interconectate atât prin proximitatea în care se desfășoară cât și prin rețeaua de bârfe, zvonuri și supoziții care întrețin acest timp ce comunicare.
Fiecare capitol aduce în atenția noastră câte un personaj reprezentativ care se chinuie să își gestioneze propriile drame și frustrări, apelând la momente și amintiri pline de umor involuntar.
Fie că este vorba despre întâlnirea lui Ticu cu mărețul conducător Ceaușescu sau poveștile ce se învârt în jurul bârfelor generate de Aurica despre avuțiile ascunse în casa colonelului, ori istoria misterioasă a Florentinei, care, chiar și la bătrânețe încă și-a păstrat aerele unei fete de oraș, toate povestirile sunt ca o parabola plină de ironii care explorează tranziția greoaie de la comunism la capitalism, cu efectele imprimate asupra mentalității oamenilor.
Toate personajele visează la o viață mai bună, dar se lovesc constant de propria neputință și de realitatea dură în care trăiesc. Tot ce le rămâne este hazul de necaz și consolarea că nu sunt singuri în această vâltoare.
Recomand cartea celor care vor să își reamintească anumite episoade la care au fost părtași sau despre care au auzit povestindu-se, în timp ce se bucură de un scenariu plin de umor.