Nu știu cum e pentru voi, dar observ în jurul meu cum devine din ce în ce mai dificil de a transmite și recepționa o informație concisă, lămuritoare, care să aibă o structură simplă: ipoteză, conținut și concluzie. Și când zic conținut, am în minte ceva concis, scurt, la obiect. Bine, bine, poate o să spuneți că și mini articolul acesta suferă de aceeași problemă, de aia o să vă zic cât mai pe scurt posibil la ce mă refer.
Conviețuim într-un mediu gălăgios, al informațiilor irelevante și repetitive. Nu trebuie să fii direct implicat într-o conversație ca să sesizezi cât de mult timp durează până se încheie și cât de repede este reluată cu prima ocazia, fie pentru a întări câteva aspecte semnalate anterior, fie pentru a informa o persoană nouă de un lucru, în fapt, cum se dovedește de multe ori, irelevant.
Orice bucățică de informație, orice părere trecătoare devine subiect de dat din gură. Disecat, lungit cu trei guri de cafea și reluat când se alătură încă un personaj grupului. Astfel, dacă erai acolo de la început, ești nevoit să asculți de cinci ori aceeași relatare insipidă, care nu numai că își pierde farmecul pe parcurs, ci își schimbă și forma ușor-ușor, până devine incompatibilă cu realitatea.
Ne simțim inconfortabil în liniște sau singurătate pentru că nu realizăm cât de necesară este pentru sistemul nostru nervos, suprasolicitat și pentru eul nostru care are nevoie să își crească gradul de independență și autosuficiență, fără a relaționa constant sau a primi confirmare din partea altora pentru a se contura.
Ne frustrăm atât de ușor încât orice mic eveniment care ne scoate din zona noastră de confort ajunge dezbătut cu oricine este dispus să ne asculte. Apoi este preluat mai departe, de alte persoane, în alte conversații cu iz de bârfă care nu fac altceva decât să repete un subiect irelevant care devine punctul principal al unei zile plicticoase. Și poate și așa e. Poate bucata aceea de informație este maximum pe care îl putem obține informațional de la lumea înconjurătoare.
Zeci de propoziții utilizate cu foc pentru a descrie un fapt simplu, banal, deloc singular, despre cine ce a pățit, ce a gândit și simțit și reluat haotic de câte ori are nevoie interlocutorul pentru a-și calma nervii ori frustrarea.
Totodată, ați observat că atunci când cineva se hotărăște că nu mai dorește să participe la această înșiruire de fapte care nu-l privesc în fapt, devine o paria a grupului, dând naștere unui nou subiect de discuție pentru cei blocați în mrejele comunicării.
Și telefonic e la fel. Conversații greu de încheiat din cauza reluarării unor aspecte deja menționate. Doar în scris simt că mai avem o șansă de a scăpa. Nu poți abera prea mult pentru că mulți obosesc să citească sau nu pot tasta atât de repede pentru a menține conversația activă. Eu zic ca în scris ne rămâne salvarea.
Conversațiile cu adevărat interesante nu mai au loc să se desfășoare. Discuțiile din care am putea afla ceva benefic pentru formarea noastră, pentru sufletul nostru, care ne-ar putea oferi piste pentru a soluționa probleme care ne macină, sunt ucise în fașă de acest flux continuu de bla bla-uri, care pun bazele unor fundații de carton în socializarea forțată cu care ocupăm timpul.
Ce fain ar fi să putem identifica o cale de a relata ceva doar o singură dată! Să transmitem mesajul celor direct interesați, fără a ne învârti în jurul cozii. Cât timp și energie am putea astfel economisi pentru a face chestii mult mai faine, sau măcar pentru a ne bucura de propriile gânduri în liniște… Oare cum ar fi? Ce ziceți?
*picture from FreePik