M-am îmbarcat într-o călătorie nouă și am pornit la drum să descopăr un univers distopic, cu elemente science fiction, în care ultimii o sută douăzeci și cinci de oameni rămași la adăpostul unei insule înconjurate de ceață toxică, riscă să fie uciși din cauza unei crime care perturbă acest echilibru fragil și anulează condițiile de supraviețuire. Și deși abia așteptăm, cartea nu m-a convins.
Intriga se desfășoară cam așa:
Mica societate refugiată pe insula grecească este coordonată de către trei oameni de știință care dețin informațiile și experiența necesară pentru a asigura bunul mers al lucrurilor.
Pentru aceștia trei – Niema, Hephaestus și Thea, stilul de viață este diferit căci regulile impuse celorlalți locuitori nu se aplică. Spre deosebire de ceilalți care au oră de culcare și trezire, li se șterge memoria pe durata nopții, au o durată de viață de fix 60 de ani și o incapacitate crasă de a se descurca în situații de viață care să le asigure nivelul de subzistență, bătrânii înțelepți trăiesc chiar și două sute de ani, controlează informațiile și au acces la gândurile sătenilor prin intermediul lui Abi, o inteligență artificială care este conectată la nivel cerebral. Până aici e faină tare ideea. Mai departe…
Când în zorii zilei se descoperă că Niema a fost ucisă în ceea ce pare a fi un incendiu accidental care a atras după sine moartea a încă șapte persoane, ceața începe să se apropie, amenințând să distrugă totul.
Singura capabilă să investigheze ce s-a întâmplat este Emory. Ceea ce reușește Emory să descopere are potențialul de a da peste cap universul tuturor supraviețuitorilor, căci oamenii cu care a trăit și lucrat cot la cot, aparent nu fac parte din specia umană și scopul creării lor viza servirea umanității, iar în cei o sută de ani de la această apocalipsă indusă, în subsolulul fostului laborator, se află criogenizați alți oameni de știință care așteaptă ca supraviețuitorii să reclădească lumea pe care aparent au scăpat-o de sub control. Și asta e grozavă ca intrigă…
Doar că, cu toate că v-am oferit câteva spoilere de care poate aveați sau nu, nevoie, ceea ce pot să vă spun că nimic nu este ceea ce pare și thrillerul acesta distopic cu elemente SF, se joacă cu multe variante de scenarii și încearcă să investigheze piste multiple până ajunge la final. Stil care m-a obosit și plictisit complet.
Nu m-a încântat deloc modul în care a jonglat autorul cu personajele sale – fie a introdus prea multe simultan, fără să clarifice rolul fiecăruia, aruncându-i într-un vârtej de informații și schimbări de peisaj, fie n-a reușit să mă facă să-mi pese de soarta niciunuia dintre ei. M-am simțit aruncată în drama contratimp a unor personaje irelevante, a căror supraviețuire devenise complet nesemnificativă, în ciuda faptului că se presupunea că sunt ultimii rămași.
Finalul scoate în evidență faptul că natura găsește mereu o cale, că nu există în fapt noțiunile de bine sau rău, ci doar de supraviețuire și control, dar și că minciunile au tendința de a se clarifica până la final, oferind un nou start celor determinați să câștige. Măcar cu asta am fost de acord. 😁