În copilărie, Rebecca și Oscar au fost vecini într-un cartier mărginaș al Parisului. În prezent, ea are 50 de ani și este o actriță de succes, el are 43 de ani și ești un autor de romane consacrat.
Ce îi aduce împreună și pune bazele unei prietenii spinoase care are rolul de a sparge bariere și a răni orgolii până la transformarea imaginii de sine? Ei bine, scandalul de tip #MeToo iscat de Zoe, 30 de ani, o bloggeriță feministă, care îl acuză pe Oscar că ar fi hărțuit-o sexual, pe vremea când îi era șef la redacția unde lucrau amândoi în urmă cu 20 de ani.
Schimbul de scrisori între Rebecca și Oscar începe furtunos și devine treptat un panaceu pentru gândurile tulburătoare care îi chinuie, legate de dependența de droguri de care suferă, teama că devin irelevanți din punct de vedere profesional, relațiile eșuate, incapacitatea de a relaționa autentic cu cei din jur.
Căderile și decăderile sunt privite cu naturalețe, critica își găsește loc printre rânduri, comparațiile și povestirile din trecut stau la baza pornirilor zilnice. Prietenia dintre cei doi este cea care demolează totul din jurul lor și reconstruiește lumea în care ambii sunt nevoiți să se învârtă, deși, în fapt, nu au simțit niciodată că fac parte din ea.
Mi-au plăcut mult temele abordate – feminism, sexualitate, dependență, dificultatea de a te menține de actualitate într-o lume a show-ului care pune accent pe apariția fizică și pe docilitatea cu care te înfățișezi în fața regizorului care te poate promova sau transforma într-o actriță irelevantă, despre provăcările scrisului într-o lume înțesată de pseudo autori și bloggeri, despre cât de ușor e să ajungi persona non-grata în acest hățiș de bârfe și manipulări care te afectează în timp pe toate planurile, despre eșecul de a menține o relație activă sau de a găsi conexiuni cu proprii copii când suferi zilnic de alienare și inadaptare.
Întreaga carte e construită din aceste mailuri care debordează de subiecte cu tentă ușor filozofică, seci pe alocuri și încărcate de frustrări, dar care spre final dau semn că se echilibrează. Personajele își acceptă greșelile comise, încep să înțeleagă din altă perspectivă anumite experiențe și acționează în consecință.
Ce nu prea mi-a plăcut? Furia și lehamitea care se reflectă adesea la adresa sistemului care promovează celebritatea. Nu m-am putut opri să nu mă gândesc de câteva ori, ok, e dificil, umilitor, cu potențial distructiv al integrității și stabilității mentale, dar totuși asta înseamnă să tânjești după faimă, să te bucuri de avantajele ei, să trăiești o viață incertă, dar plină de posibilități în locul unui loc de muncă banal cu satisfacții adesea minime.
Dintre cele trei personaje, Rebecca este cea mai asumată și conștientă de propriile decizii, este o femeie care nu mai poate fi luată prin surprindere de nimic și care a învățat de-a lungul timpului că prieteniile sunt contextuale și nu e dispusă să facă un efort prea mare dacă acest lucru nu îi aduce avantaje personale. Oscar alternează între stilul Rebeccăi și o victimizare ușor penibilă de care reușește să se vindece cât de cât până la final, iar Zoe este cea care gestionează cel mai greu efectele opiniei publice nefavorabile și care servește ca liant inconștient între ceilalți doi.
O recomand pentru maniera în care a fost scrisă și pentru sinceritatea cu care abordează anumite tematici. În plus debordează de sarcasm și aciditate și asta pentru mine a fost un bonus.