Mi-era dor de un autor clasic rus, deși, cu tot ce se întâmplă nu e încurajator. Glumesc, iar în apărarea mea, lecturasem cartea înainte de votarea de pe 24 noiembrie.
Deși autorul a criticat aprig regimul politic din Rusia, prin modalitatea cea mai accesibilă, scrisul, a făcut în așa fel încât în spatele unor creații literare ce par naive, acesta își construieste un discurs capabil să dea de gândit cititorului.
Scrierea de astăzi ilustrează foarte bine acest lucru. Personajul principal, Platon Ilici Garin, este un medic de provincie determinat să își îndeplinească datoria, aceea de a salva vieți, motiv pentru care nu se dă în lături de la nimic pentru a ajunge în Dolgoe, unde o epidemie misterioasă, ce se presupune că provine din Bolivia, transformă oamenii în zombi.
Viscolul îi blochează accesul pe drumurile troienite de țară și pentru că poșta nu mai are cai disponibili, doctorul este forțat de împrejurări să apeleze la serviciile cărăușului Kozma care îi pune la dispoziție mașina sa, mașină care în mod absurd, în stilul fantastic al lui Boris Vian, funcționează cu căluți putere vii.
Drumul este presărat de personaje stranii – un morar pitic cu o soție voluptoasă ce îl împinge pe Ilici în păcat, producătorii kazahi de narcotice, cadavrul uriașului înghețat și omul lui de zăpadă, cu un falus gigantic, toate punând baza unei călătorii fantastice cu elemente filozofice.
Doctorul nu ajunge la destinație până la final de roman, un roman ce este cumva mai mult o nuvelă prelungită, deoarece adevărata destinație este cea a realizării faptului că indiferența umană poate avea repercusiuni dramatice. Personajele auxiliare sunt oameni simpli, egoiști și limitați, bântuiți de nevoia de a perpetua nepăsarea în care trăiesc. Elementele fantastice care apar fie în vis, fie în realitatea afectată de substanțele ilicite, punctează limitările unui popor în fața unei nenorociri care pare să preia controlul. Cei mulți nu înțeleg și nu știu cum pot influența situația, cel care știe își pierde direcția.
Mi-a plăcut mai mult prima parte a acestui roman, cea de-a doua, deși este impecabil scrisă, a divagat de la subiectul inițial, sau cel puțin așa am resimțit-o. Încheierea este indecisă, incertă, invită la introspecție, atât cât se poate.
Aș recomanda-o? Da, probabil. De ce? Pentru ideea poveștii, despre care recunosc că mi-ar fi plăcut mai mult să fie investigată în ceea ce privește molima și efectele sale și pentru stilul complex cu care reușește autorul să te plimbe între realitate și visare, prin detalii și imagini pe care le creează cu măiestrie. De ce nu? Pentru sentimentul fad că la final, în fapt, nu rezonezi cu prea multe idei.