Am parcurs cartea dintr-o suflare, efectiv mi-a fost incredibil de greu să mă sustrag lumii pline de ură, discriminare, homofobie, superstiții și prejudecăți. Mi-am dorit să mă afund din ce în ce mai mult în mizeria umană ce răzbate la suprafața unui unei comunități spaniole dintr-un orășel, La Mantosa, reprezentativ pentru sute de alte comunități care trăiesc în sărăcie, lipsă de educație și expuși la dependențe de tot felul încă din anii prunciei.
Violență, sex animalic, prostituție, consum de droguri, crimă. Nimic nu este ieșit din comun în La Mantosa unde, oamenii trăiesc fără speranță de la o zi la alta, sperând la ceva mai bun fără a știi exact la ce, din cauza lipsei acute a unui sistem de valori pe care să îl poată folosi ca ghidaj.
În această comunitate plină de prejudecăți unde superstițiile au un mare impact în viața de zi cu zi, trăiește izolată, la ieșirea din oraș, o presupusă vrăjitoare. Singuratică, dezamăgită din iubire, abandonată și plină de frustrări, după decesul iubitului care se decisese să o părăsească și care în mod misterios sfârșește mort împreună cu fii săi mai mari și actuala iubită, vrajitoarea reușește să păstreze casa în care locuia și să își asigure distanța de ceilalți localnici care o acuză că ar fi vinovată de aceste morți.
Deși blamată și temută, vrajitoarea este căutată de femei care se furișează la ea pentru diferite leacuri – boli, avorturi, descântece de dragoste, răzbunare sau moarte. Nebunia în care alunecă cu fiecare an care trece peste ea și o regăsește în această viață damnată, este transmisă contextual și fiicei sale, al cărui tată este necunoscut.
Abilitățile de a prepara licori, spiritul fin de observație, capcitatea de a trezi teroare ca și mama sa, aduc povestea vrăjitoarei celei mici în centrul atenției. După moartea mamei sale, adolecenta duce mai departe surghiunul acesteia, locuind în casa dărăpănată și obscură și poftind din umbră la băieții din sat, până când povestea mamă-fiică se contopește într-o manieră mistică pentru localnici, care consideră că sunt una și aceeași persoană.
Ajunsă la maturitate, vrajitoarea este înconjurată de tineri pe care îi ademenește cu droguri, alcool ieftin și bani pentru a compensa din senzația de singurătate pe care o resimte constant și pentru a-și satisface poftele carnale care o domină. Printre preferații săi se află Luissimi, tânărul slab, urât și deșirat, cu o voce angelică, care își descoperă atracția homosexuală când se prostituează pentru bani cu numerosii bărbați gay veniți fie la carnavale tematice, fie potenți financiar care aleg să umble în baruri dosnice pentru a-și satisface plăcerea.
Luissimi are o viață agitată fiind crescut de bunica paternă pe care o manipulează jucând rolul nepotului cuminte în timp ce în toiul nopții, fugind de acasă, se dedă ilegalităților și faptelor imorale alături de prietenii săi. Fugit apoi la domiciliul mamei care se prostituează, Luissimi își continuă nestingherit activitățile, alunecând tot mai mult în patima drogurilor și a prostituției.
Prietenul său Brando are de asemenea o poveste interesantă de viață și autoarea își face timp să clădească portretul detaliat al personajelor cu care ne ademenește, relatându-ne întâmplări din viața lor abjectă, care trezesc simultan milă și dezgust.
Când vrăjitoarea este descoperită moartă, plutind în apa râului de la marginea satului, Brando și Luissimi sunt arestați iar detaliile ce ies la suprafață sunt pe cât de oribile, pe atât de incitante.
Această carte nu este pentru suflete pure sau persoane pudice. E un roman puternic, complex, care râcâie dincolo de suprafața acceptabilă umană, delicios prin vulgaritățile și poveștile obscene de viață, atât de reale, dar atât de ascunse ochiului critic al intelectualului ghidat după principii morale și crescut în contextul potrivit.
Dacă ar fi să reproșez ceva autoarei, ar fi faptul că a sistat povestea, tocmai când îmi doream să aflu și mai mult. O lectură de care am avut nevoie ca să îmi dau un restart și care m-a convins să caut și alte scrieri ale acestei autoare.
P.S. Văzusem și filmul cu câteva luni înainte, dar cartea este de zece ori mai faină!