Când mama sa moare într-un spital de psihiatrie unde și-a petrecut ultimii douăzeci de ani, Lex este chemată să preia rolul de executor testamentar al familiei. Pusă în fața acestui detaliu morbid, Lex este nevoită să ia legătura cu ceilalți șase frați ai săi, cu care a evitat să comunice de la nefericitele evenimente care au precedat evadarea sa din casa părintească.
Lex, Fata A cum este cunoscută prin prisma publicațiilor media, este personajul principal al acestei cărții, mărturisitoarea unor secrete traumatice pe care familia sa a fost nevoită să le suporte și care au dus la moartea unora dintre frați, sinuciderea tatălui și încarcerarea mamei până la decesul acesteia.
La început, familia Gracie, fusese una normală. Un cuplu banal, Deborah – o jurnalistă lipsită de talent și nesigură pe ea care se îndrăgostește de singurul bărbat care pare să îi dea atenție, un electrician necalificat cu aere de IT-ist, dominant, convingător, protectiv.
Atracția dintre cei doi venită să completeze două personalități aflate la baza lanțului social, niște inadaptați care își făuresc propriul univers, oferind propria interpretare evenimentelor cotidiene, ajunge să îmbrace tot mai mult eșecurile de a se integra și a-și găsi un rost, degenerând crunt până la final.
Cu fiecare încercare eșuată de a se excela, Tatăl ajunge să împingă tot mai mult sistemul de valori spre unul religios, fanatic. Refuzul de a permite copiilor să citescă alte cărți decât Biblia, izolarea de ceilalți, regulile stricte impuse la nivel de hrană și igienă, sunt încercări disperate de a ascunde sărăcia, mizeria și lipsa de educație pe care o resimte când se compară inconștient cu cei din jur. Astfel rămâne doar falsa impresie că o viață de rugăciune și înfrânare este soluția de a se deosebi de cele trecătoare, păcătoase.
Mutarea în casa dărăpănată de la Moor Woods Road este alimentată de un plan măreț, acela de a construi o biserică unde Tatăl să predice și să își pună bazele unei congregații. Când și această tentativă dă greș lamentabil, furia, consumul de alcool și nebunia ating cote maxime.
Singura congregație care îi rămâne fidelă, forțată de împrejurări, este propria familie, cei patru băieți și trei fete, nevoiți să suporte toate lipsurile și abuzurile unui individ frustrat și marginalizat.
O neînțelegere care este interpretată ca o tentativă de fugă a unuia dintre copiii, declanșează noi restricții, precum imobilizarea acestora cu lanțuri de paturile jegoase, în camerele neîncălzite și cu o masă pe zi, măsură venită mai mult din lispuri decât din credințe religioase.
Rolul Mamei este acela de a furniza cât mai mulți copii care să ducă mai departe învățămintele Tatălui, iar cel al Tatălui este de a se asigura că sufletele tuturor membrilor familiei vor ajunge în Rai. Nici măcar sărăcia mizeră în care trăiesc nu determină capul familiei de a-și găsi un loc de muncă decent, iar bolile agravante ale Mamei care duce în spate șapte sarcini dificile, gestionate acasă și care au lăsat-o cu sechele, nu ușurează cu nimic situația. Doar Ethan, fratele mai mare, s-a detașat emoțional suficient încât să manipuleze situațiile în avantajul său, chiar dacă asta însemna ca la nevoie să își chinuie frații mai mici.
Universul lor este atât de strâmt încât nici copiii nu visează la altă viață.
Ce o determină pe Lex să își riște viața evadând de acasă? Ce se întâmplă când poliția descinde în căminul ororilor? Cum se raportează la situație frații douăzeci de ani mai târziu și cum i-au afectat traumele din copilărie?
O carte care mi-a plăcut și mi-a stârnit curiozitatea, dar dacă ar fi un aspect pe care i l-aș reproșa, ar fi acela că m-a hrănit cu speranța unor povești mult mai morbide decât cele prezentate. Intercalarea prezent-trecut face ca, uneori, detaliile traumatice să fie subtilizate tocmai când ai avea nevoie de mai multă presiune.
Un roman care readuce în prim plan familiile disfuncționale și abuzive, care nici măcar nu realizează răul pe care îl declanșează în jurul său, fie prin intenții greșit aplicate sau prin lipsa totală de implicare în propria viață și, mai grav de atât, realitatea cruntă a faptului că victimele abuzului nu vor putea niciodată să spere la o viață decentă, cu perspective și alegeri sănătoase, indiferent cât suport și iubire primesc la sistarea traumei.