“Singurul loc în care găsești brânză gratis e o capcană de șoareci.”
Două lumi diferite, două culturi aflate la la capete opuse ale umanității și supraviețuirii.
Nick Platt, un avocat englez este repartizat cu serviciul în Rusia. Rusia aflată în perioada în care boom-ul petrolier, corupția și mafia mascată fac ravagii printre oamenii de rând.
Sărăcia, înșelăciunea, crima sunt la ordinea zilei. Totul este permis și orice se iartă dacă cunoști persoanele potrivite sau dacă ai suficienți bani cu care să îți acoperi urmele.

În mijlocul unei societăți lipsite de moralitate, Nick Platt este luat pe nepregătite de cele două femei frumoase pe care le cunoaște la metrou – presupusele surori Mașa și Katia. Tinerețea, frumusețea, disponibilitatea celor două tinere îl ademenesc pe Nick într-o lume în care personajele care i se perindă prin fața ochilor capătă o poveste reinterpretată. Restaurantele, cluburile, magnații cu care Nick este rugat să colaboreze în calitate de avocat, ascund față de acesta intențiile de furt, delapidare, înșelătorie, iar personajul nostru principal este prea naiv și ferit de confruntarea cu o societate dură, axată pe supraviețuire, capabilă de orice ilegalitate pentru a prospera financiar.

Când Nick este rugat să ajute la relocarea Tatianei Vladimirovna, presupusa mătușă a celor două fete și totodată să gestioneze preluarea unei companii petroliere de la un cazac – mafiot local, acesta se trezește aruncat într-o intrigă din care la final, scapă după ce pierde bani, își pune slujba în pericol și descoperă că poveștile pe car ele credea adevărate despre Mașa și ceilalți, nu au fost altceva decât un plan bine stabilit de a-l folosi la delapidarea unor fonduri.

Mi-a plăcut mult modul în care este construită povestea și detaliile conferite legate de viața în Rusia și obiceiurile personajelor, toate acestea asigurând autenticitate romanului.
Erotismul este bine dozat, marcat de o notă sumbră, cea a dezamăgirii care pândește dincolo de ușile care dau în străzile înzăpezite și pline de gunoaie ce așteaptă temător dezghețul. Cel care scoate la suprafață mizeria și crimă de care nu se face nimeni, niciodată, răspunzător.
Pe parcursul lecturii realizam din nou cât de diferită este personalitatea și modalitatea de a pune problema în cazul țărilor slave, care au avut o mare influență asupra noastră ca popor și pedanteria controlată englezilor. Cât de diferită poate fi abordarea și cât de meschină poate fi trădarea venită din partea unui popor asuprit, flămând, obligat la cenzură, unde nu te poți baza nici măcar pe încrederea celor pe care îi ajuți să se redreseze, pentru că toate șansele sunt ca teama pe care o resimt de oprimare, să îi determine să te trădeze.
“Dezghețul” este totodată o metaforă pentru conștientizarea care se produce atunci când vălul de pe ochi cade si devine clar că e prea târziu sa te mai minți singur.
O carte pe care am savurat-o rapid, într-o după-amiză liberă și pe care v-o recomand ca pe un exercițiu de reamintire al egoismului și parșivității naturii umane.