La o primă lectură a sinopsisului, subiectul m-a atras. O intrigă cu subiect distopic care părea atractivă prin posibilitățile infinite de a evalua și observa reacțiile lumii înconjurătoare atunci când, în mod misterior, la ușa fiecărui individ de pe planetă, este lăsată o cutie cu un fir de ață a cărui lungime estimează cu precizie perturbantă, lungimea vieții.
Surpinderea a venit când, câteva capitole mai târziu am observat că povestea nu duce practic nicăieri, ba mai mult, am avut tendința de a considera firul narativ un soap-opera slăbuț, cu personaje irelevante ale căror întâmplări de la apariția firelor, se intensifică chinuit către o dramă nesatisfăcătoare cu accente filozofic-moralizatoare.
Cei care își satisfac curiozitatea și constată lungimea firului sunt fie mulțumiți de posibilitatea unui trai lung și implicit încep să pice în sfera în care devin iresponsabili în ceea ce privește riscurile la care se expun, fie tragic afectați de puținul timp pe care îl mai au la dispoziție, fapt care determină acțiuni necugetate, acte deviante, vendete personale îndreptate către cei care au mai mult timp la dispoziție decât ei.
Avem în prim plan câteva cupluri existente sau în plină tatonare – Nina si Maura – două lesbiene care se luptă cu durerea provocată de vestea că planurile lor comune vor suferi modificări din cauza decalajului de timp rămas între ele, Amie si Ben, doi tineri care interacționează timid prin scrisori și își creionează reciproc idei și scenarii, refuzând să deschidă cutia pentru a afla exact care este situația, Jack și Javier care fac schimb de cutii pentru ca cel cu firul scurt să se poată înrola, deoarece politicile discriminatorii încep să afecteze drepturile și libertățile firelor-scurte, pornind de la ideea că cel care știe că mai are puțin de trăit, poate deveni periculos pentru sine și pentru ceilalți și un cuplu tradiționalist, dornic de a acapara putere politică indiferent de pârghiile pe care le accesează pentru a denigra firele-scurte.
Per total, nu se întâmplă mai nimic, deși acțiunea se întinde inițial pe un an, apoi spre final se face o retrospectivă care vizează ultimii zece ani. Personajele enumerate, se iubesc, se căsătoresc, depășesc drame, se înscriu în grupuri suport pentru fire-scurte, se decid să facă copii chiar dacă știu că nu vor apuca să îi vadă crescând și o parte dintre ele mor, lăsând în urmă familii care își văd ulterior de viață.
Am avut senzația că ceea ce ar fi putut fi o distopie interesantă, în fapt a devenit o banalitate care a punctat faptul că indiferent dacă suntem conștienți de momentul propriei morți sau nu, acest lucru per total, nu schimbă cu mult modul în care alegem să ne trăim viața. Cei care au planuri vor încerca oricum să le pună în aplicare, cei care sunt slab construiți vor găsi în această teorie motivația perfectă de a eșua calculat.
La modul sec, o carte ca să fie, cu care n-am rezonat deloc și pe care nu vă recomand să o citiți.