Jasper DeWitt – Pacientul
Editura: Litera
An apariție: București 2020
Titlu original: The Patient
Nr. Pagini: 287
Câteva zile bune am pândit momentul oportun să mă pot bucura de această carte a cărei descriere m-a intrigat și mi-a trezit interesul și adevărul este că am savurat-o din plin, mai precis trei sferturi din ea, căci finalul mi s-a părut grăbit și cu o schimbare de peisaj care se dorește a fi de efect, dar alterează destul de mult percepția finală asupra cărții.
De ce? Ajung imediat și acolo.
Parker este un tânăr medic psihiatru, extrem de bine școlit dar complet nepregătit în fața cazului pe care îl întâlnește în cadrul spitalului unde se angajează. Joseph M., cunoscut sub numele de Joe, este închis de mai bine de 20 de ani într-o cameră uitată a spitalului, de unde nu iese niciodată, iar singurele persoane cu care intră în contact sunt cele 2-3 cadre medicale desemnate să îi schimbe așternuturile sau să îi aducă mâncarea.
Parker face tot posibilul, încălcând chiar regulile impuse, pentru a ajunge să aibă acces la dosarul medical al pacientului care îl intrigă și despre care află în treacăt doar povești terifiante.
Joe își terorizează terapeuții, infirmierele, gardienii, pe mulți dintre ei reușind să îi împingă până în pragul sinuciderii, motiv pentru care contactul limitat cu acesta pare a fi singura soluție posibilă.
La prima vedere, Joe pare coerent, rațional și charismatic și cu fiecare ședință de terapie desfășurată, Parker ajunge să creadă că există un întreg complot la mijloc, pentru a-l ține pe Joe încarcerat.
Modul alert în care este redată acțiunea, stilul extrem de bine ancorat în trăirile umane, creionarea personajelor și a poveștii din spatele lor, reușesc să te ademenească cu ușurință și să te mențină captiv între paginile cărții. Autorul alternează pasaje care descriu acțiuni deviante, trăiri tumultoase ale personajelor, cu deducții logice cu caracter cognitiv-comportamental, transformând romanul într-un scenariu de film extrem de tentant.
Mi-am dat seama din timp că finalul riscă să mă dezamăgească pentru că observam cu stupoare cum scade numărul paginilor și cele rămase nu păreau suficiente ca să mențină ritmul cu care mă obișnuisem și să confere totodată un final plauzibil și de efect.
Nota supranaturală cu tentă horror pe care autorul o atribuie ca explicație pentru a justifica comportamentului pacientului, perturbă scenariul logic și bine documentat pe care îl urmase mare parte din carte. Nu intenționez să intru în detalii specifice pentru că deja, îmi dau seama, că este posibil să fi stricat elanul unor cititori care au în plan lecturarea acestui roman. Dar nu asta îmi este intenția, dimpotrivă, cred ca merită citit pentru intriga și tensiunea pe care reușește să o creeze, pentru tipologia personajelor alese și pentru stilul direct și totodată intim, în care este relatată. Aștept cu interes următoarea carte a lui Jasper DeWitt pentru că stilul său chiar are capacitatea de a capta interesul cititorului. Până atunci, mă bucur că am lecturat-o pe aceasta.