Elif Shafak – Cele trei fiice ale Evei
Editura: Polirom
An apariție: București 2016
Titlu original: The three daughters of Eve
Nr. Pagini: 412
Un roman care m-a prins între paginile lui și m-a captivat prin stilul simplu dar intens, filozofic, meditativ și totodată, extrem de antrenant. Un elogiu adus vieții, prieteniei și credinței în Dumnezeu, indiferent de forma prin care acesta își manifestă spiritualitatea, o poveste intrigantă despre modul în care experiențele copilăriei ne influențează deciziile adulte și ne modelează personalitatea în zeci de bucățele contradictorii.
Personajul principal – Peri, o soție de origine turcă, în prezent casnică și mamă a trei copii, este jefuită în drum spre un dineu cu iz aristocrat, la care este așteptată de către soțul său și prietenii / colaboratorii acestuia. Gestul brutal prin care este deposedată de poșeta în care își adăpostea o mare parte din banalitățile cotidiene atât de necesare, activează în Peri o forță de care nu se credea capabilă, o dorință puternică de revoltă, un dor înăbușit de cea care fusese în tinerețe, pe vremea când se hotărâse să ia viața în piept și să părăsească casa părintească și tradițiile restrictive, pentru a studia la Oxford.
Recuperându-și cu dificultate bunurile, în ciuda situației primejdioase în care se aventurează, regăsește o fotografie veche, din vremurile studenției, unde alături de cele mai bune prietene ale sale – Shirin, o englezoaică-iraniană atee și Mona, o americancă-egipteană religioasă, trăise intens evenimente care îi forțaseră barierele morale și mentale adânc înrădăcinate în suflet. Trei filozofii diferite de viață, trei destine care se intersectează întâmplător, trei fiice ale aceleași Eve primordiale.
Romanul se înlănțuie pe două planuri – prezent / trecut și evocă povestea lui Peri, a cărei idei religioase ambivalente nu își găsesc locul într-o familie divizată, în care mama habotnică și tatăl – susținător înfocat al științei și al rațiunii, conviețuiesc întreaga viață într-un război pasiv-agresiv, indiferent de victimele indirecte pe care le crează. Oscilantă, neîncrezătoare, nesigură în forțele proprii, Peri se adaptează cu dificultate vieții studențești de la Oxford, iar când șirul evenimentelor o poziționează în ipostaze care îi activează frustrările din copilărie, Peri decide să abandoneze facultatea.
Modul în care sunt relatate evenimentele, creionate personajele și redate trăirile acestora, transformă acest roman într-o lecție de viață, o meditație asupra prieteniei și credinței, a consecințelor acțiunilor noastre și a conștientizării faptului că nimic din exterior nu te poate atinge dacă nu se regăsește oglindit în interiorul tău.
O carte pe care am savurat-o lent și care reușește să dea formă ideii de divinitate într-o manieră deschisă criticii și întrebărilor incomode, în care indiferent de apartenența religioasă a cititorului sau de gradul de spiritualitate pe care acesta este dispus să îl investească în conceptul de Dumnezeu, există pentru fiecare un loc la masa dezbaterilor filozofice.