Am terminat „James” de Percival Everett și mi s-a părut una dintre cele mai interesante reinterpretări ale unui roman clasic pe care le-am citit în ultimul timp. Practic, Everett ia povestea din Huckleberry Finn și o spune din perspectiva lui Jim, aici James, iar diferența de perspectivă schimbă complet tot. Nu mai e doar aventura unui băiat pe Mississippi, ci o poveste despre supraviețuire, identitate și felul în care oamenii sunt obligați să joace roluri ca să poată exista într-o societate violentă.
Ce mi-a plăcut cel mai mult e cum James nu e deloc personajul simplificat din versiunea originală. E inteligent, cultivat, ironic și conștient permanent de pericolul din jur. Una dintre ideile cele mai tari din carte e faptul că sclavii își modifică intenționat felul de a vorbi în fața albilor, ca să pară mai puțin inteligenți și să nu atragă atenția. Asta face ca tema limbajului și a identității să fie prezentă nonstop.
Povestea lui Jim e tragică, specifică unui sclav. Acțiunea începe în momentul în care acesta află că ar putea fi vândut și separat de familie, așa că decide să fugă. În paralel, Huck își înscenează moartea ca să scape de tatăl lui violent, iar cei doi ajung împreună pe plută, pe Mississippi. De aici începe o călătorie haotică, plină de întâlniri tensionate, escroci, oameni periculoși și situații absurde, dar care pentru James au mereu o miză reală: libertatea și supraviețuirea.
Cartea alternează foarte bine între umor și momente extrem de dure. Sunt scene absurde și dialoguri foarte amuzante, dar și episoade care te lovesc direct prin cruzimea lor. Mi-a plăcut și ritmul, se citește repede, dar în același timp îți lasă multe lucruri la care să te gândești după.
Ca teme de discuție cred că romanul merge foarte bine pe ideea de mască socială, cine are voie să vorbească și cum, diferența dintre imaginea pe care o proiectezi și cine ești de fapt, plus felul în care literatura clasică poate fi reinterpretată dintr-o perspectivă modernă.
Totuși finalul mi s-a părut nerealist. Declanșarea războiului pentru abolirea sclavagismului stârnește în Jim dorința de a-și câștiga nu doar libertatea, ci dreptul de a-și salva familia și de a deveni propriul său stăpân. Transformarea este treptată, dar radicală. Cu toate acestea, vendeta de la final, modul de a acționa, duce povestea într-o sferă de happy-end hollywood-ian care mi s-a părut dificil de digerat. Excluzând acest aspect și anumite pasaje în care discursul e îngreunat de graiul și limbajul autentic sclavagist, cartea m-a surprins plăcut. Consider că a fost genul de roman care funcționează și ca poveste foarte bună și ca comentariu social inteligent, fără să devină obositor sau moralizator.