„Accidentul” de Freida McFadden merge fix pe formula ei clasică: premisă simplă, atmosferă tensionată și mult “ceva nu e în regulă aici”, care se dovedește din ce în ce mai puțin șocant de la o vreme.
În cartea de astăzi avem o furtună violentă, o mașină răsturnată și pe Tegan, însărcinată, confuză, prinsă între frigul de afară și golurile din propria memorie.
Viața ei a fost dată peste cap când a rămas însărcinată cu un afacerist căsătorit, care se dovedește că ar fi drogat-o inițial și acum îi oferă bani în schimbul tăcerii. Refuzul moralist al lui Tegan o poziționează aproape de limita sărăciei și neputinței, iar derapajul mașinii sale în plină furtună de zăpadă, se dovedește ulterior a fi regizat.
Salvarea din nămeți îi vine din partea lui Hank, care o duce acasă și o lasă în grija soției sale, Polly, fostă asistentă, până la deblocarea drumurilor, doar că în cabana lor izolată, evident, lucrurile nu se liniștesc, ci devin și mai apăsătoare.
Spațiul închis funcționează bine: viscolul de afară blochează orice scăpare, iar înăuntru începe jocul de tensiuni, minciuni și suspiciuni. Nimeni nu pare complet de încredere, iar Tegan, vulnerabilă și nesigură, devine centrul unei situații care se simte tot mai greșită pe măsură ce trece timpul.
Glezna fracturată o împiedică să fugă și teama ei că Hank dorește să îi facă rău este de fapt nefondată, căci Polly este cea care își dorește bolnăvicios de mult un copil pe care nu îl poate avea.
Cartea se citește rapid, are ritm, capitole scurte și acea senzație falsă că sigur mai e ceva de aflat. Doar că, dacă ai mai trecut prin thrillerele autoarei, începi să vezi tiparul. Direcția devine din ce în ce mai ușor de intuit, iar revelațiile nu mai au același impact, parcă le aștepți, nu te mai iau prin surprindere.
Finalul se prezintă într-o notă cunoscută: ușor împăciuitor, rotunjit, fără să riște prea mult. Nu e neapărat slab, dar poate fi puțin dezamăgitor dacă te așteptai la ceva mai tăios.
Per total, romanele autoarei au devenit pentru mine genul de carte-ritual: le citești pentru atmosferă și tensiune, dar și cu reflexul de a o mai critica pe alocuri, tocmai pentru că începi să-i recunoști prea bine mecanismele ce par din ce în ce mai puțin convingătoare.
Per total, nu aș putea spune că Accidentul e cea mai slabă cartea a sa, căci posibil ca acest rol să fie încă împărțit între „Iubitul”, „Chiriașa” și „În spatele ușilor închise”.