Mi-a fost dat de mai multe ori să aud folosită această expresie, în mod natural, resemnat și asimilat inconștient ca o axiomă.
Când vine din partea unui copil care are nevoie de permisiunea unui părinte pentru a ieși la joacă, e de înțeles. Dar când o persoană adultă spune „soțul meu nu îmi dă voie” sau „șeful nu îmi dă voie”, mesajul e clar: puterea e la altcineva.
„Nu am voie.”
Trei cuvinte care sună ca o ușă trântită din interior. Fiecare astfel de propoziție îți scade, fără să-ți dai seama, spațiul de decizie și te așază într-o poziție de copil, nu de adult.
În cuplu, „nu am voie” mută întreaga putere pe umerii celuilalt și transformă parteneriatul într-o relație de parenting. Sau de ce nu, o etichetează ca fiind una abuzivă, dacă într-adevăr interdicția există în mod nejustificat.
La job, trimite semnalul că nu îți aparține alegerea, că depinzi în totalitate de aprobarea altcuiva sau că alegi această abordare pentru a nu deveni responsabil de anumite decizii.
(Știu, sunt încă mult prea multe locuri de muncă unde se aplică un stil de conducere directiv sau chiar cu potențial agresiv, dar nu e cazul ca interlocutorul nostru să ne simtă si mai mult înfrângerea.)
Schimbă perspectiva aceasta limitată și modifică discursul:
„Am ales să nu merg pentru că…”
„Am nevoie de acordul managerului înainte să decid.”
„Discutăm și luăm decizia împreună.”
„Prioritățile noastre de cuplu/echipă sunt altele acum.”
„Nu am voie” nu e doar o propoziție, e o predare de ștafetă care te poate afecta mai mult decât crezi. Ești sigur că vrei să lași garda jos așa ușor? 🙂
Poza preluată de pe Freepik
Mi-a fost dat de mai multe ori să aud folosită această expresie, în mod natural, resemnat și asimilat inconștient ca o axiomă.
Când vine din partea unui copil care are nevoie de permisiunea unui părinte pentru a ieși la joacă, e de înțeles. Dar când o persoană adultă spune „soțul meu nu îmi dă voie” sau „șeful nu îmi dă voie”, mesajul e clar: puterea e la altcineva.
„Nu am voie.”
Trei cuvinte care sună ca o ușă trântită din interior. Fiecare astfel de propoziție îți scade, fără să-ți dai seama, spațiul de decizie și te așază într-o poziție de copil, nu de adult.
În cuplu, „nu am voie” mută întreaga putere pe umerii celuilalt și transformă parteneriatul într-o relație de parenting. Sau de ce nu, o etichetează ca fiind una abuzivă, dacă într-adevăr interdicția există în mod nejustificat.
La job, trimite semnalul că nu îți aparține alegerea, că depinzi în totalitate de aprobarea altcuiva sau că alegi această abordare pentru a nu deveni responsabil de anumite decizii.
(Știu, sunt încă mult prea multe locuri de muncă unde se aplică un stil de conducere directiv sau chiar cu potențial agresiv, dar nu e cazul ca interlocutorul nostru să ne simtă si mai mult înfrângerea.)
Schimbă perspectiva aceasta limitată și modifică discursul:
„Am ales să nu merg pentru că…”
„Am nevoie de acordul managerului înainte să decid.”
„Discutăm și luăm decizia împreună.”
„Prioritățile noastre de cuplu/echipă sunt altele acum.”
„Nu am voie” nu e doar o propoziție, e o predare de ștafetă care te poate afecta mai mult decât crezi. Ești sigur că vrei să lași garda jos așa ușor? 🙂
Poza preluată de pe Freepik