Câteodată am senzația că Freida a trezit interesul cititorilor cu plot twist-urile antrenante și cu răsturnări de situație neașteptate, în primele sale romane, iar acum doar testează limitele logicii și ale răbdării cu ultimele sale cărți.
Știu, sunt rea, dar dați-mi voie să îmi argumentez părerea. E cu spoilere, vă avertizez.
Povestea din chiriașa începe fix ca într-un film Hallmark de dragoste – Blake este un bărbat care a urcat rapid pe scara corporatistă, are un salariu frumos, o funție care îi conferă putere, este arătos, în formă și râvnit de multe femei. Cu toate acestea, el este în esență un băiat bun, îndrăgostit de Krista, logodnica sa care deține o spălătorie de haine într-un cartier rezidențial.
Toate bune și frumoase, până când Blake este chemat de șeful său, acuzat de fraudă și concediat. După această executare rapidă din primele două capitole, Blake se trezește în incapacitatea de a-și plăti ipoteca pentru minunata casă cu etaj achiziționată recent și acceptă propunerea logodnicei sale de a închiria o cameră cuova dispus să plătească. După multe căutări retarde, cei doi o acceptă în casa lor pe Whitney, o tânără frumoasă și aparent cu bun simț. Curând, această decizie se dovedește a fi extrem de proastă, deoarece, în ciuda atracției sexuale resimțite față de Whitney, Blake este martorul unor acțiuni ciudate în propria sa casă – mâncare care dispare, produse cosmetice consumate, resturi de mâncare dosite prin rafturi care provoacă mirosuri neplăcute și invazie de musculițe, haine care provoacă iritații după spălare, peștișor din acvariu mort, certuri cu vecini pe teme administrative care nu au logică, ba chiar abandonarea relației de către Krista și moartea unui vecin pentru care Blake ajunge în atenția poliției…. și toate acestea în timp ce Whitney, aparent nu poate fi gonită din casă.
Plot twist-ul se bazează pe deschiderea Kristei de a primi în casă o femeie la fel de frumoasă ca ea și de a permite soțului său șomer de a petrece timp împreună cu aceasta, pentru ca ulterior să îl acuze de înșelat și să îl părăsească, doar pentru a ajunge spre finalul poveștii la ideea că Krista nu e de fapt Krista, ci Whitney, o psihopată acuzată de crimă care se ascunde de autorități, iar Whitney este de fapt Amanda, care fuge de poliție pentru fraudă și a preluat numele lui Whitney din baza de date a persoanelor dispărute.
Singurul imbecil din toată această învârteală nerealistă este evident, Blake. Un bărbat cu suflet pur care își iubește logodnica, deși e pe punctul de a pierde tot din cauza unei aventuri mai vechi cu o secretară. Nu era chiar pur-pur sufletul, dar nu putem avea pretenții, ținând cont cât de fantasmagorice au ajuns scenariile autoarei. La final, iubirea trece prin stomac și parcă Blake ar da o șansă unei relații cu Amanda, căci în tot New York-ul nu mai găsea altă femeie în afară de cele două psihopate cu care locuise în ultimele luni.
Noroc că citesc repede și am terminat cartea în două ore per total, că altfel m-aș fi enervat că am irosit atâta timp pe o balivernă cu tendințe de thriller de baltă. Îmi plac poveștile de genul acesta și mă bucur când autorii jonglează cu cât mai multe idei și piste neconvenționale, dar câteodată, când logica este grav sfidată și personajele devin niște prințese retarde, încep să îmi pun întrebări legate de propriile mele decizii proaste în viață, precum alocatul timpului pentru așa ceva.