Cartea aceasta a venit ca un bonus care a încununat cu succes lecturile faine din luna octombrie și pot să spun că singurul lucru care mi-a displăcut a fost faptul că nu m-am mobilizat să o citesc mai devreme.
Dacă aveți chef de un thriller cu elemente horror, plin de mister, care jonglează cu elemente precum mit și simbol, introspecție și descoperire de sine, timp și memorie, toate acestea, în timp ce pe fundal se desfășoară o poveste care provoacă și te ține în suspans până la final, asta este cartea potrivită.
Încă de la început intriga este interesantă: în mijlocul Oceanului Pacific este descoperit un munte imens, a cărui origine este necunoscută și unde, pe măsură ce urci în altitudine descoperi că timpul și spațiul își modifică proprietățile, intervine confuzia, egoismul, ies la iveală dorințele ascunse, frustrările umane, se activează amintirile dureroase și dorința de autodepășire, de a găsi un sens existențial.
Personajul principal, Harold Tunmore, naratorul indirect al experienței este un om de ştiinţă genial, dar bântuit de sentimentul propriei valori pe care constant și-o ascunde în spatele unei modestii concepută să ascundă un trecut încărcat de evenimente și decizii neinspirate.
Aventura în care pornește pentru a face parte din echipa de cercetători consacrați care își doresc să elucideze misterul muntelui ivit din neant, pare să fie sortită eșecului.
Descoperirile de natură fantastică se leagă într-un ritm amețitor și lansează ipoteze care sfidează legile fizicii, dar totuși atât de bine argumentate încât cititorul ajunge până la final să își pună întrebări legate de matrixul în care este posibil să ne aflăm fără a realiza acest lucru.
Nevoit să își depășească limitările atât de ordin fizic, căci ascensiunea e departe de a fi accesibilă chiar și alpiniștilor cu experiență, barierele autoimpuse legată de relația cu Naoko, cercetătoarea care i-a fost cândva soție și care este la a doua tentativă de escaladare a muntelui, după ce în prima tură, a asistat la dispariția misterioasă a echipei sale și amintirile despre moartea fiului său adoptiv, moarte de care se face vinovat, Harold mai are un singur lucru care îl menține pe linia de plutire – scrisorile adresate nepoatei sale, Harriet, găsite ulterior și care rămân drept mărturie a călătoriei fantastice la care participă.
Este realitatea în care trăim versiunea cea mai aproape de adevăr la care avem acces sau suntem doar un experiment care are nevoie de provocări constante pentru a transcende? Câți dintre noi suntem capabili să luăm în considerare acest aspect și să ne deschidem mintea pentru a putea atinge imortalitatea?
Ar fi multe de povestit despre această carte, dar am senzația că orice detalii suplimentare pe care le-aș oferi nu ar face altceva decât să strice plăcerea adevărată a lecturii.
O carte despre care ar fi atât de multe de povestit, o călătorie fantastică îndreptată atât către sine cât și către conștiința colectivă, o minunăție care te ține pe jar până la final, cu personaje interesante și volatile și cu un final deschis care te face să ceri mai mult, de parcă doar o clarificare argumentată poate stăvili setea de cunoaștere.