Tragedie viscerală în stil hipnotic
Așteptam de ceva timp momentul pentru a mă apuca de această lectură și în sfârșit i-a venit rândul. Cartea începe cu un prolog straniu, ce glorifică vânătoarea și viața ancestrală în natură — o amintire primordială care prefațează drumul spre decădere.
Apoi acțiunea se concentrează pe o familie profund marcată de absența tatălui. Mama își duce traiul împărțită între un job de femeie de serviciu, altul de secretară și gospodăria sărăcăcioasă în care trăiește alături de de fiul său în vârstă de 9 ani.
Întoarcerea tatălui acasă, după șase ani de absență completă, distruge echilibrul precar al familiei. Violența moștenită și internalizată pe care o cară după sine oriunde îl poartă pașii, trecutul traumatizant la care a fost supus la rândul său de către de către tatăl său, stilul prin care își impune autoritatea prin teamă, facilitează cu ușurință acceptarea lui în vechiul format, fără a fi chestionat sau tras la răspundere pentru deciziile anterioare.
Personajul greu de asimilat este mama. Femeie resemnată, prinsă între dorința de protecție pentru fiu și neputința de a înfrunta agresivitatea soțului. Reprezintă tipologia femeii vulnerabile, care are nevoie de un bărbat ca să se simtă completă și care, nici măcar de dragul propriului copil nu are puterea de a se opune unor decizii despre care simte că îi vor aduce nefericire.
Decizia neinspirată de a-l urma pe acest bărbat rătăcit în inima munților, pentru a locui în casa izolată și dărăpănată moștenită de acesta de la tatăl său, unde acesta își dorește să o ia de la capăt cu familia sa, retrăind totodată copilăria abuzivă alături de bătrânul care a murit singur, nebun și în mizerie, nu poate duce decât la un final nefericit.
Lanțul de violență transmis de la tată la fiu de-a lungul generațiilor, casa dărăpănată care reflectă arhitectura sufletească depravată, stilul dens, senzorial al autorului, limbajul simplu, dar de efect, toate pun bazele unei lecturi greu de abandonat.
Nu aflăm numele personajelor, ele ne sunt prezentate ca arhetipuri: părinți, fiul, o familie însângerată de violență. Finalul romanului împinge violența dincolo de limitele normalului și fiul nu mai are altceva de făcut decât să încerce să supraviețuiască și să își salveze sora de la moarte, după ce mama este răpusă de o naștere dificilă și lăsată să putrezească, ascunsă într-o cameră.
„Fiul omului” este un roman frumos, în ciuda brutalității cu care tratează subiectul traumelor tăcute și a familiilor toxice, într-un cadru sălbatic și amenițător care să rezoneze cu tensiunea creată și cred că merită șansa de a fi parcurs de către cei care iubesc un thriller psihologic și apăsător.