„Spitalul” de Leslie Wolfe pornește de la o premisă foarte bună: Emma, actriță de profesie se trezește într-un spital după un atac, cu un traumatism cranian grav, fără să poată vedea și fără să-și amintească exact ce i s-a întâmplat. Pe măsură ce își recuperează frânturi din memorie, încearcă să pună cap la cap ce s-a întâmplat și, mai ales, să afle cine a vrut să o omoare. Problema e că nu știe în cine poate avea încredere. Fostul soț, iubitul, prietena cea mai bună, agenta care o reprezintă pe marile ecrane, medicul și asistentele par să ascundă fiecare câte ceva, iar existența unui stalker face lucrurile și mai complicate.
Mi-a plăcut ideea de a urmări totul din perspectiva unei femei care nu poate vedea, nu se poate mișca și nici măcar nu poate avea încredere în propriile amintiri, mai ales că așa se accentuează senzația de claustrofobie și paranoia, iar capitolele din perspectiva celui care o urmărește adaugă un plus de tensiune.
Totuși, cartea s-a lungit prea mult. Am avut senzația de oboseală datorată paginilor în care se reiau aceleași senzații, temeri și frânturi de amintiri ale Emmei, iar ritmul devine destul de lent, mai ales în prima parte.
Partea a doua mi s-a părut mult mai alertă și mai interesantă, când lucrurile încep să se lege și apar mai multe întorsături. Finalul este satisfăcător și are câteva revelații bine construite, chiar dacă e intuitivă direcția în care merge povestea.
Per total, „Spitalul” e un thriller psihologic, cu o idee chiar bună și câteva momente care funcționează foarte bine, doar că aș fi preferat să fie mai scurt și mai alert.
„Spitalul” de Leslie Wolfe pornește de la o premisă foarte bună: Emma, actriță de profesie se trezește într-un spital după un atac, cu un traumatism cranian grav, fără să poată vedea și fără să-și amintească exact ce i s-a întâmplat. Pe măsură ce își recuperează frânturi din memorie, încearcă să pună cap la cap ce s-a întâmplat și, mai ales, să afle cine a vrut să o omoare. Problema e că nu știe în cine poate avea încredere. Fostul soț, iubitul, prietena cea mai bună, agenta care o reprezintă pe marile ecrane, medicul și asistentele par să ascundă fiecare câte ceva, iar existența unui stalker face lucrurile și mai complicate.
Mi-a plăcut ideea de a urmări totul din perspectiva unei femei care nu poate vedea, nu se poate mișca și nici măcar nu poate avea încredere în propriile amintiri, mai ales că așa se accentuează senzația de claustrofobie și paranoia, iar capitolele din perspectiva celui care o urmărește adaugă un plus de tensiune.
Totuși, cartea s-a lungit prea mult. Am avut senzația de oboseală datorată paginilor în care se reiau aceleași senzații, temeri și frânturi de amintiri ale Emmei, iar ritmul devine destul de lent, mai ales în prima parte.
Partea a doua mi s-a părut mult mai alertă și mai interesantă, când lucrurile încep să se lege și apar mai multe întorsături. Finalul este satisfăcător și are câteva revelații bine construite, chiar dacă e intuitivă direcția în care merge povestea.
Per total, „Spitalul” e un thriller psihologic, cu o idee chiar bună și câteva momente care funcționează foarte bine, doar că aș fi preferat să fie mai scurt și mai alert.