Recunosc, nu am respectat ordinea de lectură în ceea ce privește romanele consacrate ale acestei autoare și abia acum, după mult timp, am ajuns să citesc Menajera, primul volum din seria cu același nume.
Spre deosebire de cele mai recente apariții (pe piața românească) ale lui McFadden, Menajera mi-a captat ceva mai mult atenția, chiar dacă, în fapt, se aplică aceleași tehnici de manipulare cu răsturnări de situație amuzante.
Povestea ne-o prezintă inițial pe Millie Calloway, o fostă deținută disperată să își găsească un loc de muncă. Singurul job pe care îl găsește este cel de menajeră în regim intern în casa familiei Winchester. Nina Winchester este o femeie bogată, aparent complet instabilă psihic, care o tratează mizerabil încă de la început, iar Andrew pozează în soțul perfect, chipeș și extrem de curtenitor, care pare să îndure cu stoicism crizele soției sale.
Marele farmec al cărții stă în modul în care Freida ne manipulează complet în prima jumătate, pentru ca apoi să schimbe perspectiva.
Prima parte este narată de Millie, pe care o vedem cum pică în capcana de a se îndrăgosti de Andrew și de a-i plânge de milă din cauza soției îngrozitoare pe care este nevoit să o suporte, iar în a doua parte ne delectăm cu perspectiva Ninei, total diferită de ceea ce am fost lăsați să credem.
Cine este personajul negatic din toată povestea și cum reușește Millie să își salveze pielea, asta rămâne să descoperiți voi, dacă n-ați făcut-o deja.
Capitolele sunt foarte scurte, scrise într-un limbaj simplu, direct, fără descrieri inutile sau metafore complicate, ceea ce menține interesul. Tensiunea se acumulează rapid datorită tehnicii de tip cliffhanger de la finalul fiecărui capitol, iar tranziția de la atmosfera de victimă la abuzator, face ca povestea să se trasforme într-un thriller psihologic cu accente de horror domestic.
Acum că m-am lămurit ce e și cu cartea asta, pot să trec liniștită la următoarea. Nu tot Freida, e nevoie de o pauză generoasă până la următoarea lectură scrisă de această autoare.