De această dată tind să fiu puțin mai indulgentă cu acest roman al autoarei și asta pentru că mi-a plăcut dinamica dintre personaje și felul în care tensiunea crește treptat, fără să simt că povestea stagnează. Totuși, finalul m-a dezamăgit puțin. După toată atmosfera apăsătoare și jocul psihologic construit până acolo, rezolvarea mi s-a părut prea împăciuitoare și puțin cam fantezistă, ca și cum Freida a ales varianta cea mai comodă pentru a încheia povestea.
Despre ce e vorba? Casey este o fostă profesoară nevoită să renunțe la jobul său din cauza unei manifestări nepotrivite la locul de muncă. Retrasă, într-o cabană din pădure, își duce zilele în liniște și izolare, până când, într-o noapte cu furtună, o fetiță speriată, malnutrită și plină de sânge, este descoperită ascunzându-se în șopronul lui Casey.
Ella este dubioasă și replicile sale dau de înțeles că fuge de ceva groaznic în care este implicată, iar când Casey încearcă să afle mai multe, viața sa riscă să fie pusă în pericol. Doar că nici Casey nu este complet nevinovată, iar poveștile celor două personaje ajung să se intersecteze într-un mod ușor absurd.
Povestea e construită pe două planuri, prezent și trecut și mi-a plăcut modul în care este depănat istoricul Ellei, cu toate că am intuit rapid care va fi schimbarea de peisaj de la final.
Am terminat cartea cu impresia că a fost o lectură acceptabilă, cu o doză bună de suspans, chiar aș putea spune că mi-a plăcut mai mult decât mare parte dintre cărțile sale și asta datorită poveștii de viață a Ellei.
Se citește foarte ușor și se asortează decent cu o lectură de o zi de concediu.