Durerea, ecou al neputinței – Ce faci când totul doare?

Unde se ascunde durerea și dacă tot stă pitită, de ce nu reușim să îi blocam accesul în lumea noastră interioară? Cine o trage de colțul său micuț și sifonat și o invită la joacă? Răspunsul e chiar simplu. Noi, doar noi.

Ne spunem că nu ne dorim drame dar le facem loc în programul zilnic. Uneori îi facem durerii cu ochiul și o ademenim să ne dea târcoale. Să ne șoptească cuvinte reci și dure despre sine și despre toate dezamăgirile adunate. Despre singurătate, neputințe și comunicări eșuate. Despre nevoi neîmplinite și frici iraționale.

Ne bălăcim în zoaie masochiste, născute din momentele inconfortabile pe care nu le-am gestionat corespunzător la vremea lor. Din stările agresive care ne scapă de sub control. Din moarte și rușine.Ne strângem singuri în brațe și tânjim după recompensarea cuiva care ne înțelege poziția de victimă.

Dar nefericirea nu dispare decât temporar, cât timp cineva ne privește sufletul printr-un colț murdar de geam. Apoi rămânem singuri și resimțim în plex toată durerea, în valuri sufocante întărite de sentimentul de abandon.

Ce poți face când simți că nu mai e nimic de făcut?

• Trage aer în piept. Respiră. E un gest simplu dar controlabil.  E ceva pe care poți să îl faci și care ține doar de tine. E o senzație de control și abandon simultan căci orice ai alege mai departe să simți sau să gândești, începe în fapt cu un singur respiro. Lungește cât mai mult momentul până te destinzi la nivel corporal și mental.

• Dă-ți voie să înțelegi că singura persoană căreia îi aparții în totalitate ești chiar tu. Că de tine depinde să clacheazi sau să o iei de la capăt. Să mai încerci încă o dată chiar dacă nu cu aceeași siguranță de sine. E și normal. Cum ai putea să fii sigur de reușită când încă te lupți cu efectele ultimului eșec?

• Fii sincer cu tine. Cât de singur ești în realitate? Către cine îți îndrepți prima dată gândurile când ești în impas? Lovit, la podea, la capătul puterilor. Dacă primul gând e tot către tine, ai un motiv în plus să te ridici. Când nu ai pe cine te baza, abia atunci înțelegi cât de important este efortul pe care l-ai depus ca să te menții pe linia de plutire.

E simplu să te zbați să reușești de dragul altora care privesc către tine, așteptând îndrumare și sacrificiu. Copii, soț, părinți bolnavi. Ei sunt liantul.  Motivația. Cei care te fac sa simți că faci parte din ceva. Când ești doar tu în ecuație, atunci e pură supraviețuire. Și poate chiar mai mult de atât. E aroganță și nevoie. E frustrare și teamă. E dorința de a demonstra că poți. Ție și oricui.

• Învață să te asculți. Fii blând cu tine și căderile tale. Așa cum ai julit genunchii de zeci de ori până ai reușit să mergi, la fel îți vei zdreli sufletul învățând să te accepți asa cum ești.

• Nu trebuie să fii perfect. Nici măcar plăcut mereu de către cei din jur. Trebuie doar să fii confortabil cu tine și cu situațiile în care te regăsești. Să faci lucruri care să capete sens pentru tine, încetul cu încetul. Să îți poți clarifica prioritățile și nevoile și să nu accepți de la alții să își deturneze eforturile în direcția care i-ar avantaja pe ei mai mult.

• Simte durerea. Obișnuiește-te cu ea. Încearcă să înțelegi de unde vine. Nu o lăsa să plece până nu reușești să o controlezi. Asumaţi-o așa cum ți-ai asumat și momentele fericite, căci unele fără altele s-ar anula reciproc. Contrastul dintre ele este firul care te ține în viață. Cel care dă sens experiențelor pe care le trăiești.

• Nu fugi de momentele jenante. De situațiile în care te-ai simțit umilit sau insuficient. De contextele în care ai alternat între victimă și agresor. Ambele sunt laturi ale personalității tale, scoase la suprafață de nevoi și dureri. Ești tot tu, chiar dacă în ochii unora capeți altă formă.

• Permite-ți să alegi greșit, să fii neinspirat, să te răzgândești, să renunți când simți că ai obosit. Nu concura cu cei din jur. Nu toate bătăliile îți aparțin, nu toate merită efort din partea ta.

• Nu te entuziasma de succese, uitând complet de momentele de eșec. Pune-le în balanță și descoperă-te atât cu laturile bune cât și cu cele de care nu ești în totdeauna mândru. Atât timp cât ești conștient de toate defectele pe care le ai, nimeni nu le poate folosi împotriva ta. Afla dacă te poți baza pe instinctele și sentimentele tale.

• Renunță la cei care te fac să renunți la tine. Să te poziționezi pe o treaptă inferioară, așteptând cuminte să ți se dea voie să crești. Nu ai nevoie de presiuni suplimentare de la persoane care nu îți îmbrățișează durerile și care se suprapoziționează ca să te țină la respect.

• Ia-o de la capăt doar atunci când te simți pregătit. Nu mai devreme, nu prea târziu. Alocă timp durerii dar nu te scufunda în ea complet. Simte-o dar nu o lăsa să te domine. Împărtășește-o dacă ai cui, dar nu împovăra pe nimeni cu ea. Fii atent cui alegi să îi oferi sufletul pe tavă. Nefericirea doare dar indiferența rănește și mai tare.

• Permite-ți să fii egoist. Să îți pese de tine compensând și pentru cei care te-au dat deoparte. La un anumit nivel, toți ceilalti pot fi înlocuiți, mai puțin tu. De tine ai nevoie cel mai mult căci ești singurul care poate da glas și formă așteptărilor și dorințelor tale.

• Fii blând cu tine. Atent, iubitor. Așa cum ai fi cu cineva care poate nu merită atât de multă atenție din partea ta. Și nu uita, orice durere își pierde din intensitate în timp sau capătă altă formă. E alegerea ta ce contur vrei să-i creionezi.

        Dacă există macar un sfat din cele de mai sus, pe care l-ai gândit sau pus în aplicare, dă-mi voie să îți spun că ești pe drumul cel bun. Ești pe calea de a te descoperi exact așa cum ești. Plăpând, fragil, vinovat, uneori nepăsător sau viciat. Și nu e nimic rușinos în asta.

photo credit – freepik