Ne întâlnim adesea cu impresii melancolice despre vremuri de mult apuse. Cele în care femeile aveau mai mult timp, mai multă răbdare și tandrețea pe care o emanau, transforma orice relație într-o experiență intimă, dătătoare de energie și stabilitate. Ca femeie am auzit adesea reproșuri atât la adresa mea (directe dar cele mai multe ori fățișe, ascunse prin relatări cu iz de parabolă și exemple capabile să sugereze acest lucru), cât și la adresa suratelor cu care împart aceeași categorie biologică. Ne-am pierdut din talente și ne-am atrofiat stilul cu care altă dată am fi defilat. Nu știu de voi, dar eu niciodată nu m-am declar vreo sensibilă sau vreo întruchipare a feminității și dacă sex-appelul consta strict în aceste aspecte, cel mai probabil o bună parte dintre noi ne-am fi lovit de o singurătate crâncenă.
Pare frumos să expiri prelung, jonglând cu scenarii romantice în capul împăiat de idei prin care ți se cuvine ca femeile din viață ta să te trateze cu atenție și dedicare. Să te atingă din priviri calde și să îți șoptească râzând mici cuvinte de amor, în timp ce îți servesc eventual masa sau îți calcă cămășile boțite. Bărbați puternici cu joburi importante sau măcar aspiranți la titulaturi cu sens. Bărbați ocupați de dimineață până seară care abia așteaptă să fie răsfățați atunci când ajung acasă, în sânul familiei idilice pe care continuă să și-o imagineze într-o manieră nerealistă, dezamăgitoare de fiecare dată când soția se declară obosită sau are o atitudine morocănoasă iar copilul vesel și bucălat nu încetează cu vorbitul două minute mai târziu după ce și-a luat porția de alint de la bărbatul casei.
Trecem câteodată cu vederea aspectul prin care bărbații care se plâng de vulgaritatea și masculinizarea abrubtă a femeilor, nu întocmesc nici de departe, calitățile unor specimene distinse, elegante, intelectuale sau cu atât mai puțin îngrijite și preocupate de propria imagine.
Și totuși, cum se formează și se întreține o femeie care își păstrează toate atuurile speciei sale? Cu multă bunăvoință și investițiii materiale. Cu dedicare, timp, pasiune nedisimulată. Cu ajutor în gospodărie fie prin implicare directă, fie prin contractarea de servicii menite să îi preia acesteia din sarcini. Creându-i constant senzația că nu este hăituită de zeci de sarcini suplimentare pe care trebuie să le țină minte și să le ducă la bun sfârșit contratimp. Prin liniștea și pacea pe care i-o oferi ca bărbat, micile atenții și înțelegerea faptului că are la fel de mult nevoie de timp pentru sine, așa cum și tu reușești să îți aloci spațiu prin zeci de tertipuri ieftine.
Apar acum două direcții diferite. Femeia cu un job care o solicită 8-10 ore pe zi și femeia casnică, dedicată gospodăriei.
În ambele cazuri, raportarea este de cele mai multe ori eronată. Confundăm capacitatea de a gestiona sarcini multiple și rezistența fizică ori mentală a femeii cu falsa impresie că este de datoria sa să robotească și în afară orelor de program. Jonglăm între ideea că este oarecum de înțeles ca cineva să mențină sub control anumite sarcini repetitive ce țin de bunul mers al casei, cu o presiune tacită pe care o punem pe cea care nu mai are disponibilitate pentru așa ceva. Încurajăm femeilie să nu se dedice în totalitate joburilor sau pasiunilor din afara casei pentru că știm pe ascuns că astfel scade din timpul pe care ar putea să îl dedice treburilor din gospodărie. Apelăm la justificări care aparent o au pe ea în prim plan, creându-i impresia că dorim să o menajăm, până la a-i propune să își caute un job plătit mai prost dar mai puțin stresant. Ne facem griji pentru încărcătura la care este supusă dar mai mult ne facem grii de modul în care acest lucru se refleta asupra propriei bunăstări.
Ne dorim femei îngrijite, aranjate, în pas cu moda, care să-și mențină silueta și buna dispoziție, dar le încurajăm să se ocupe de propria persoană pe bani puțini și în timpul liber, nu în cel care afectează sarcinile din familie. Practic le încurajăm să fenteze programul de lucru ori singura lor zi liberă pe care să o împartă între mâncare, rufe, vase, curățenie și o întreținere sumară dedicată sieși, astfel încât să nu se deterioreze complet. Să pară cât de cât în grafic.
O altă variantă cu care o mare parte dintre bărbați jonglează, este cea în care afirmă că soția este casnică și își face singură programul, deci asta îi dă o oarecare mână liberă de a bifa nevoile personale de bază. Și cum se realizează acest lucru mai exact? După ce petreci jumătate de zi printre oale de mâncare și teme cu copilul, se presupune că mai ai deschidere și stare de spirit pentru a te bucura de o manichiură sau un antrenament la sală. Jonglând printre picături și bifând și aceste activități, de multe ori datorită autosugestiei sau din reflex, ar trebui ca acea oră pe care ți-ai alocat-o cu greu, să îți schimbe complet starea de spirit și să adopți ulterior o atitudine veselă și mulțumită față de cel care te-a încurajat din vorbe să te ocupi și de ține. Eventual pe banii lui, dacă nu ai altă sursă de venit.
Se caută femei sensibile și romantice, răbdătoare și înțelegătoare, dar după ce ne-am asigurat că au hămălit întreaga zi. Ne debusolează faptul că nu mai manifestă interes în ceea ce privește povestirile partenerului sau nevoia acestuia de a fi alintat. Ne miră că inclusiv în pat, aceste femei nu se mai mulțumesc cu puținul pe care uneori partenerul este dispus să îl ofere. Că preiau inițiativă și control și de multe ori partida de amor la care partenerul visează devine o luptă de putere sau un act egoist, axat pe propria satisfacție.
Oare de ce?
Poate pentru că societatea în care trăim nu mai oferă senzația că feminitatea este ceva de preț. Alergată între școală ori grădiniță, cumpărături și ședințe setate pe ultima sută de metri, obligată să desfășoare task-uri multiple cu rapiditate și eficientă, femeia nu mai are timp de drăgălășenii și fragilități. Ritmul alert în care ziua se desfășoară nu îi permite să fie mereu cochetă și atentă cu cei din jur, deși ni s-a inoculat dintotdeauna ideea că este “datoria” noastră de a arăta empatie, tandrețe și înțelegere. De a oferi suport și a crea ideea de siguranță. Până la urmă cine are de câștigat de pe urma acestor așteptări nerealiste? Femeia? Greu de crezut…
Așa că la remarca “Femeia ar trebui să se comporte ca o femeie” ar fi bine să ne întrebăm ce valoare mai are această sintagmă și cum contribuim cu toții pentru a înlesni acest lucru.
*Photo credit – Freepik / Arthur Hidden
Societatea duce la asa ceva, intr-adevar! Dar si lipsa de unitate din partea noastra. Am devenit individualisti. Nici macar „un buna ziua” intre vecini, darmite sa ne unim si sa ducem copiii la scoala prin rotatie, facand rost de un spatiu de timp pentru noi. De aici suprasolicitarea femeii, fie casnica sau la serviciu. De aici pierderea sensibilitatii femeii.
Este un punct de vedere interesant. Dar cumva, eu as mai lua in calcul si faptul ca nu mai exista disponibilitate emotionala pentru intretinerea relatiilor de prietenie sau cu familia extinsa. In stilul in care ne-am obisnuit sa functionam, sunt sanse mari sa alegem oricand sa platim pentru a ne degreva de anumite sarcini decat sa fim nevoiti sa ascultam sfaturi si indicatii nesolicitate.
De fapt, se repun în discuție rolurile de gen, subiect sensibil pentru mulți.